marți, mai 17, 2022
Handbal

Vâlcea vs. Bistriţa-Năsăud, în penultima rundă din turul Ligii Florilor. SCM trebuie să profite de lipsa de formă a echipei ardelene

138Vizualizari

• meciul va avea loc miercuri, 19 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Traian, şi va fi transmis în direct de TVR 1

După victoria categorică obţinută miercurea trecută, în Capitală, în faţa echipei CSU Ştiinţa Bucureşti (36-23), SCM Rm. Vâlcea s-a menţinut pe podium în Liga Florilor. În 11 etape, formaţia din Sala Traian a strâns 25 de puncte, la fel ca şi marea rivală la titlu, CSM Bucureşti, ambele fiind însă la cinci „lungimi” în spatele liderei ierarhiei, Rapid Bucureşti.
Echipa antrenată de Bent Dahl va disputa următorul meci din întrecerea internă chiar în această săptămână. Este vorba de partida de pe teren propriu cu Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, care va conta pentru etapa a 12-a (penultima din tur) a campionatului. Din cauza participării în Liga Europeană, SCM Rm. Vâlcea a fost nevoită să joace de trei ori la rând la mijlocul săptămânii în Liga Florilor. În acest sens, duelurile cu Minaur Baia Mare şi CSU Ştiinţa Bucureşti au fost programate miercurea (pe 5 şi, respectiv, 12 ianuarie), la fel urmând să aibă loc şi confruntarea cu Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud. Astfel, meciul cu gruparea ardeleană se va disputa pe 19 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Traian, şi va fi transmis în direct pe TVR 1.
Pentru SCM Rm. Vâlcea, meciul cu echipa din Bistriţa-Năsăud vine într-un moment mai mult decât favorabil, având în vedere că adversara are un sezon ratat, în ciuda achiziţiilor de marcă realizate la începutul campionatului. După demiterea lui Kim Rasmussen, pe banca tehnică a fost reinstalat Horaţiu Paşca, tocmai antrenorul îndepărtat vara trecută pentru a-l aduce pe tehnicianul care a câştigat Liga Campionilor cu CSM Bucureşti, în 2016, dar acesta are nevoie de timp pentru a pune lucrurile la punct. În aceste condiţii, echipa pregătită de Bent Dahl trebuie să profite la maximum de lipsa de formă din tabăra ardeleană şi să-şi treacă în cont încă un succes.