Handbal

Vâlceanca Florentina Craiu Dragomir – de la Rapid, la CSM Slatina. Victorina Bora a cedat-o în schimb în Giuleşti pe Lorena Ostase

752Vizualizari
La finele săptămânii trecute, mai precis vineri, 10 iunie, CSM Slatina a anunţat că şi-a asigurat serviciile handbalistei Florentina Craiu Dragomir (pivot, 26 de ani), care a făcut parte până acum din lotul noii campioane a ţării, Rapid Bucureşti. Născută la Rm. Vâlcea, pe 21 aprilie 1996, aceasta a cucerit tilul naţional şi cu formaţia din Sala Traian, în 2019, când SCM era antrenată de Florentin Pera. Ulterior, Florentina Craiu Dragomir a suferit o intervenţie chirurgicală, de curăţare a meniscului, efectuată la Tg. Mureş, de renumitul medic ortoped Răzvan Melinte, şi a ajuns la gruparea din Giuleşti, unde n-a reuşit însă să joace prea mult. Practic, prin transferul la CSM Slatina, aceasta încearcă să-şi relanseze cariera, care a început foarte promiţător, în condiţiile în care ea a cucerit titlul mondial la nivel de junioare (în 2014), iar ulterior a obţinut şi bronzul mondial cu reprezentantiva de tineret (în 2016).
După ce pivotul Lorena Ostase (24 de ani) a plecat la Rapid Bucureşti, iată că, în sens invers, oficialii din Giuleşti au cedat-o echipei antrenate de Victoria Bora pe Florentina Craiu Dragomir. Pe de altă parte, CSM Slatina a mai adus încă un pivot în această vară, pe Teodora Popescu (23 de ani), de la HC Zalău. „Florentina Dragomir (Craiu) vine de la campioana Rapid București, are 26 ani, este originară din Rm. Vâlcea, unde a și jucat o bună perioadă de timp. Ea a fost campioană mondială de junioare cu naționala României în 2014 – în Macedonia – și medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de tineret din Rusia, în 2016. Teodora Popescu vine de la HC Zalău, are 23 de ani și este originară din Craiova. Ea are în palmares Cupa EHF câștigată în 2018 cu SCM Craiova, iar în trecut a mai evoluat pentru echipele CNE Rm. Valcea, CSM București II, SCM Craiova și HC Zalău”, au transmis reprezentanţii clubului CSM Slatina, pe Facebook.