miercuri, iulie 15, 2026
Fotbal Național

Vali Grigorescu (Flacăra Horezu): „Un brand uriaș are Horezu la nivel mondial: ceramica! Un altul mai mic ne duce numele în țară: Flacăra!”

1.7KVizualizari
Flacăra Horezu – prin rezultatele deosebite obținute în ultimii 2 ani – a reușit să fie cunoscută la nivel național. Primarul Nicolae Sărdărescu va lupta ca echipa de fotbal să aibă parte de susținere financiară, mai ales că, în Treapt, Adi Popa și colegii săi au reușit să formeze un nucleu frumos, cu jucători de calitate. „La nivel național, ceramica de Horezu dă putere localității noastre, alături de obiectivele turistice pe care toată lumea le cunoaște. Prin rezultatele echipei, Flacăra s-a ridicat frumos în fotbalul național. Deși e un nume mic, a ajuns peste tot. Noi facem tot posibilul să rămânem la un nivel cât mai înalt, pentru că s-a muncit mult ca să ajungem aici. Tot județul întreabă de noi când avem meciuri în campionat. Ce înseamnă asta? Bineînțeles, că suntem iubiți şi că trebuie să facem tot posibilul pentru noi rezultate foarte bune”, a spus Vali Grigorescu, președinte la Flacăra Horezu.