Fotbal Național

Vasile Ilinca (antrenor Cozia Călimăneşti) a explicat cauzele eşecului de la Curtişoara: „Am încasat golurile mult prea uşor, greşelile comise în defensivă ne-au costat!”

987Vizualizari
Cozia Călimăneşti a pierdut prima manşă a barajului de promovare în Liga a III-a (1-3, pe terenul echipei Oltul Curtişoara). La finele partidei din week-end, antrenorul Vasile Ilinca a spus că jocul echipei sale a avut de suferit în principal în prima repriză. Pe de altă parte, tehnicianul a acuzat şi faptul că toate cele trei goluri au fost încasate mult prea uşor. „Am jucat foarte slab în prima repriză, când n-am putut să ne impunem jocul nostru obişnuit în atac. La 0-0, am avut însă o ocazie mare, dar n-am reuşit s-o fructificăm. La o centrare în suprafaţa de pedeapsă, Alex Ştefan (Lexu) abia a ajuns la minge, doar a atins-o puţin, iar portarul advers a respins-o. Dacă o lovea bine, sigur era gol! Mădălin Chiripuş a venit din spate şi a şutat, dar portarul a blocat din nou. Asta a fost, din păcate! După pauză, am mai avut alte două ocazii, în afara celei din care am marcat. Pe de altă parte, la cele trei goluri încasate, am comis nişte erori de începători, care ne-au costat. Primul – l-am primit după o lovitură liberă din lateral, iar pe celelalte două – după greşeli personale. Aveam mingea în preajma careului propriu, dar am pierdut-o, iar adversarii au profitat şi au înscris. N-a fost vorba deloc de acţiuni lucrate ale jucătorilor de la Oltul Curtişoara, aşa cum am văzut că s-a mai scris după meci. Pur şi simplu, am avut posesia în preajma careului, am pierdut mingea, iar adversarii au dat gol. Din păcate, n-am arătat responsabilitatea de care era nevoie într-un asemenea duel important. Cea de-a doua repriză ne-a aparţinut, ne-am dus peste adversari, am dat un gol, dar n-am mai înscris şi altele”, a precizat Vasile Ilinca.