Fotbal Național

Vasile Ilinca (antrenor Cozia Călimănești) știe că are posibilități limitate: „Nu putem oferi bani cât cer jucătorii buni de Liga a III-a”

1.05KVizualizari

Vasile Ilinca, antrenorul echipei Cozia Călimănești, a precizat că, până acum, nu a făcut niciun transfer nou, însă asta nu va fi deloc o problemă în perspectiva play-out-ului Ligii a III-a. El a explicat că mulți dintre jucători nu reușesc să se conformeze principalei reguli stabilite la club: prezența la antrenamente. „Prin urmare, nu are rost să mai continuăm negocierile. Așa cum am mai spus, nu fac rabat de la această regulă! Cine vine la noi, află încă de la început că prezența la pregătire este obligatorie. Sunt mulți jucători buni, din afara județului, pe care mi-i doresc. Dar e imposibil pentru noi să le onorăm pretențiile financiare. Ei cer 5000-6000 de lei pe lună, dublu faţă de cât avem noi salariul maxim, deci, e deja poveste. Vom continua proiectul început, pentru că atunci când muncești mult și satisfacția e mare!”, a precizat Vasile Ilinca, antrenorul echipei Cozia Călimănești.