miercuri, octombrie 21, 2020
Fotbal Județean

Vasile Ilinca spune că fotbalul s-a schimbat enorm: „Jucătorii vin de la muncă, poate chiar de pe şantier şi merg la antrenamente. Aşa nu poţi face performanţă!”

375Vizualizari

Vasile Ilinca, antrenor la Cozia Călimăneşti, susţine că, în Liga a III-a, jucătorii ar trebuie să câştige suficient încât să-şi asigure nivelul de trai, şi asta fără a mai contracta şi alte servicii solicitante. „Ca jucător, în Liga a III-a, unde te antrenezi zilnic, iar în week-end eşti plecat la meciuri, nu poţi avea un salariu de 800-1000 de lei, decât dacă eşti junior şi stai acasă cu părinţii. Dacă ai 25 de ani, familie şi poate şi un copil, fără minim 2000 de lei nu ai cum să te descurci. Asta e realitatea! Tocmai de aceea, sunt mulţi jucători care au şi servicii, unii dintre ei poate chiar solicitante, în construcţii sau conduc camioane. Păi, după 8 ore de muncă, ce randament mai poţi da când vii la antrenament…?! Aşa nu poţi face performanţă! De aceea, sunt mereu de partea jucătorilor, pentru că ei duc întotdeauna greul la echipă”, a explicat Vasile Ilinca.