Veste bună pentru locuitorii din Mihăeşti, dar şi pentru toţi vâlcenii! Proiect de 4 milioane de euro pentru extinderea şi dotarea Spitalului TBC din localitate
Printre investiţiile pe care Consiliului Judeţean Vâlcea şi-a propus să le deruleze în anii următori s-ar putea număra şi cea de reabilitare, extindere şi dotare a Ambulatoriului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești. Pentru această investiţie, instituţia condusă de Constantin Rădulescu va încerca să obţină fonduri de la Uniunea Europeană. Zilele trecute, preşedintele CJV a anunţat că valoarea proiectului de modernizare a Spitalul TBC din localitatea administrată de Constantin Bărzăgeanu se va ridica la aproximativ 4 milioane de euro.
„Încă un proiect depus pe fonduri europene, de data aceasta, pentru extinderea clădirii Spitalului TBC Mihăești. Aducem Tomograf și extindem clădirea Spitalului din Mihăești! Joi, 30 mai, am depus proiectul pentru Reabilitarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie «Constantin Anastasatu» Mihăești. Prin acest proiect ambulatoriul existent se va reabilita și va fi extins cu un nou corp de clădire (cu o suprafață de cca 1.000 mp), dotat cu mobilier și aparatură medicală de ultimă generație, inclusiv un Computer Tomograf. Valoarea proiectului se ridică la cca 4 milioane euro. Pentru realizarea acestui proiect va fi accesată o finanțare din fonduri europene, prin Programul SANĂTATE, fiind încărcate în platformă documentațiile în vederea obținerii finanțării. Toate aceste investiții le facem cu bună-credință, pentru ca atât pacienții, cât și cadrele medicale, să se bucure de cele mai bune condiții”, a detaliat Constantin Rădulescu.
FC Oltenia este unul dintre cele mai puternice cluburi de copii și juniori din Vâlcea, cu rezultate deosebite obținute în...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe