miercuri, iulie 9, 2025
Administrație

Veste bună pentru locuitorii din Perişani şi nu numai! CJ Vâlcea va asfalta încă 2 km, pe DJ 703 H, în satele Pripoare şi Poiana

910Vizualizari
Toamna trecută, Consiliul Judeţean Vâlcea a asfaltat o porţiune de 3 kilometri pe DJ 703 H (fostul DN 7 D), în satul Spinu, din comuna Perişani. Oamenii care trăiesc în această localitate din Ţara Loviştei aşteaptă acum noi investiţii din partea instituţiei condusă de Constantin Rădulescu, în punctele cele mai grele de pe artera respectivă. În acest sens, Dumitru-Sorin Leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani, a anunţat că CJ Vâlcea are în intenţie să realizeze o altă lucrare de asfaltare pe DJ 703 H, pe 2 km, între satele Pripoare şi Poiana.
„După investiţiile derulate la finele anului trecut în satul Spinu, pe 3 km, s-au preconizat noi lucrări pe DJ 703 H, în 2022, de această dată în satele Pripoare şi Poiana. Din câte am înţeles, ar fi vorba să se toarne asfalt, pe raza celor două sate, de la intersecţia ce asigură legătura cu Berislăveşti. Astfel, se vor moderniza 2 km în total, în speţă, 1 km în Pripoare şi, mai departe, încă 1 km, în Poiana. Asfaltarea DJ 703 H (fostul DN 7D) este extrem de importantă pentru comuna noastră şi nu numai. Iar asta pentru că, de această investiţie, nu vor beneficia doar oamenii din Perişani, ci şi toţi cei care tranzitează localitatea dinspre Curtea de Argeş, spre Sibiu. De altfel, pe această arteră, se circulă foarte intens uneori, aproape bară la bară, cum se spune. În condiţiile în care DJ 703 H a fost drum naţional până anul trecut (probabil că încă mai e înregistrat aşa în aplicaţiile de navigare!), şoferii sunt deviaţi prin GPS de la Curtea de Argeş, prin Tigveni, Şuici, Văleni, Sălătrucu, către Berislăveşti şi mai departe spre Perişani, în satul Poiana. Acesta este şi motivul pentru care e nevoie de investiţii pe acest nou drum judeţean, mai ales că tronsonul de legătură dinspre Berislăbeşti, spre Perişani, a fost deja asfaltat în anii trecuţi”, a precizat Dumitru-Sorin Leonte (FOTO).