Veste bună pentru locuitorii din Vaideeni, Slătioara, Roşiile şi celelalte localităţi prin care trece DJ 676! Cel mai lung drum judeţean din Vâlcea va fi asfaltat de Constantin Rădulescu
Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat unul dintre cele mai importante contracte de finanţare, prin care se va moderniza cel mai important tronson rutier din judeţ. Este vorba de DJ 676, arteră care porneşte din Vaideeni şi trece prin alte şapte localităţi: Stroeşti, Slătioara, Copăceni, Lăpuşata, Roşiile, Tetoiu şi Bălceşti. Lungimea totală a acestui drum este de circa 74 de kilometri, iar suma alocată prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 va fi de aproximativ 72 de milioane de euro.
La semnarea contractului de finanţare, care a avut loc la Consiliul Judeţean Vâlcea şi s-a derulat în prezenţa directorului ADR S-V Oltenia, Alexandru Stănescu, au participat şi aproape toţi primarii din localităţile traversate de DJ 676. Este vorba de Daniel Băluţă (Vaideeni), Camelia Romcescu (Slătioara), Gheorghe Tironel Tâmplărescu (Copăceni), Nicolae Joiţa (Lăpuşata), Dumitru Constantin (Roşiile), Viorel Herăscu (Tetoiu) şi Constantin Aleca (Bălceşti). De asemenea, de la eveniment nu a lipsit Nicolae Iordache (Lădeşti), comună în care, prin acelaşi proiect, se va asfalta DJ 676 B, pe o lungime de 2,6 km.
„Gata! Am luat banii! Am semnat contractul de finanțare! Peste 70 de milioane euro, pentru modernizarea celui mai lung drum din județ! În primăvară, începem lucrările!”, a anunţat Constantin Rădulescu, pe pagina sa oficială de Facebook, după evenimentul din 29 noiembrie.
Miercuri, 14 mai, viceprimarul Carmen Preda a continuat seria întâlnirilor cu locuitorii municipiului, într-o nouă rundă de audiențe dedicate identificării...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe