În primăvară, trei dintre cele patru reprezentante ale judeţului în Liga a III-a (SCM Rm. Vâlcea, Viitorul Dăeşti şi Flacăra Horezu) vor continua lupta pentru calificare în play-off-ul Seriei 6. Toate au şanse reale de a încheia în partea superioară a ierarhiei şi ar fi cu adevărat un fapt chiar extraordinar dacă acestea ar obţine „în bloc” biletele pentru Top 4. Pe lângă bătălia din „iarbă”, echipele noastre beneficiază şi de „ajutorul” Federaţiei, care de curând, pe 17 ianuarie, a penalizat-o cu două puncte pe Sporting Roşiori, una dintre pretendentele la play-off. Gruparea din Teleorman a plătit tribut faptului că nu a achitat salariile restante către unul dintre jucătorii de bază din trecut, Leonard Manole.
Litigiul e departe de a fi încheiat, aşa că, pe lângă interdicţia la transferuri sau legitimări, echipei Sporting Roşiori i se mai pot scădea însă şi alte puncte. Sancţiunea de acum a fost pentru perioada 20 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024. În cazul în care conducătorii din Teleorman nu vor face dovada plăţii salariilor către fotbalistul amintit până pe data de 31 ianuarie, formaţia va fi depunctată din nou.
„În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, (se decide) sancționarea CS Sporting Rosiori 2008 cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și scăderea de puncte din cele acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 20.12.2023 – 03.01.2024. Comisia a acordat termen în data de 31.01.2024, ora 15.00, până la care clubul debitor trebuie să prezinte dovada plății față de creditorul Manole Leonard Andrei pentru a putea evita în continuare depunctarea”, a transmis Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul FRF.
În acest moment, Sporting Roşiori mai are doar 19 puncte şi se află la şapte „lungimi” în spatele Vediţei Coloneşti (26), prima echipă aflată deasupra liniei de play-off. Interesant e faptul că, potrivit site-ului liga2.prosport.ro, Sporting Roşiori se mai află în litigiu şi cu un alt jucător, Valentin Florin Neaga, care i-ar aduce, de asemenea, alte sancţiuni.
Sâmbătă, 1 februarie, în cel de-al doilea amical de săptămâna trecută, SCM Rm. Vâlcea a obținut un rezultat notabil împotriva...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe