Fotbal Județean

Veste proastă pentru AJF Vâlcea şi nu numai! FRF a impus un număr minim de echipe pentru reluarea campionatelor judeţene

1.51KVizualizari

• astfel, la startul sezonului trebuie să fie cel puţin 8 (opt) participante!

Fotbalul judeţean se află în vacanţă forţată din luna martie a anului trecut, mai precis de la izbucnirea pandemiei de Covid-19. Deşi competiţiile se pot relua oricând, echipele nu se mai încumetă să-şi reia activitatea, din pricina costurilor foarte mari cu testele Covid-19, care trebuie să fie obligatoriu RT-PCR. Federaţia Română de Fotbal a solicitat deja Ministerului Sănătăţii să fie permise testele antigen, rapide, care sunt mult mai ieftine (50 de lei, în loc de 300-350), dar până în acest moment nu s-a primit niciun răspuns. Mai mult ca sigur, aprobarea nici nu va veni prea curând, ministrul Vlad Voiculescu fiind un om foarte-foarte greu de înduplecat în această privinţă.
Potrivit site-ului liga2.ro, în cazul în care Asociaţiile Judeţene de Fotbal din ţară vor da drumul competiţiilor, pentru a declara campioanele, este nevoie ca la start să se alinieze un număr minim obligatoriu de echipe. Astfel, FRF a stabilit ca întrecerile să aibă loc cu cel puţin 8 (opt) participante. În aceste condiţii, e foarte greu de crezut că la Vâlcea va fi vorba de reînceperea competiţiilor în primăvară, deoarece doar patru grupări au anunţat că sunt dispuse să suporte cheltuielile cu testele de Covid-19.