Handbal

Viborg HK nu va disputa nici meciul de joia aceasta, din campionatul Danemarcei. Partida cu Skanderborg va avea loc pe…

538Vizualizari
SCM Rm. Vâlcea trebuia să debuteze în deplasare în fosta Cupă EHF, chiar în fieful echipei care s-a aflat în prima urnă valorică la tragerea la sorţi din 24 noiembrie, Viborg HK. Elevele lui Bent Dahl nu vor mai disputa însă în acest week-end meciul inaugural din Grupa D a Ligii Europene, competiţie în care gruparea din Sala Traian va evolua în premieră. Duelul de duminică, 9 ianuarie va fi reprogramat din cauză că adversara Vâlcii are probleme din cauza infectărilor cu Covid-19.
Partida era programată în Vibocold Arena (FOTO), o sală cu o capacitate maximă de 10.000 de spectatori, din care 8.000 pe scaune. Recordul de asistenţă în această locaţie a fost înregistrat la un meci desfăşurat în 2007, când Viborg HK a înfruntat-o pe Slagelse DT, în cel de-al doilea duel pentru titlul naţional, în sală fiind prezenţi 9.987 de oameni.

Viborg HK, cea mai galonată echipă din campionatul Danemarcei: 14 titluri

Viborg HK este deţinătoarea celor mai multe titluri de campioană în ţara sa (14), dar a terminat sezonul trecut pe locul secund în Bambusa Kvindeligaen, aşa cum e denumită, în prezent, competiţia de elită de handbal feminin din Danemarca. În 2020-2021, trofeul suprem a fost ajudecat, în premieră, de Odense Handbold, echipa cu care SCM Rm. Vâlcea s-a duelat în ediţia precedentă a Ligii Campionilor reuşind să triumfe cu 2-0 în finala play-off-ului, în faţa celor de la Viborg HK (cu 28-20 pe teren propriu şi cu 30-26 în deplasare), astfel că nu a mai fost nevoie de disputarea celui de-al treilea joc decisiv.

La finele turului, adversara Vâlcii din Liga Europeană se afla pe locul secund

În sezonul actual, după desfăşurarea turului (13 etape), Viborg HK se afla tot pe locul 2 în clasament, cu 22 de puncte (11 victorii şi două înfrângeri), la fel ca Team Esbjerg, care ocupa poziţia a treia. Lidera incontestabilă a ierarhiei este aceeaşi Odense Handbold, care a câştigat toate cele 13 partide disputate în prima parte a campionatului. Week-end-ul trecut, duminică, 3 ianuarie, deţinătoarea titlului a triumfat şi în prima rundă din retur, pe teren propriu, cu Silkeborg-Voel (30-27).
Viborg HK trebuia să joace joi, 6 ianuarie, în runda inaugurală din acest an, în deplasare, la Skanderborg, echipă clasată pe locul 9 la finele turului, cu doar 9 puncte în cont, acumulate din patru victorii şi o remiză, dar a fost amânată din cauza problemelor cu care se confruntă multipla campioană a Danemarcei şi va avea loc pe 11 februarie.