Fotbal Național

Victor Dican a debutat în tricoul noii sale echipe. Transferul la Farul Constanţa, cea mai bună variantă pentru fotbalistul vâlcean

508Vizualizari
Week-end-ul trecut, a început noul sezon al Superligii, la startul căruia s-au aliniat şi opt jucători vâlceni. Primul care a intrat în „scenă” a fost Victor Dican, el semnând în această vară cu Farul Constanţa, pentru trei ani.
Vineri, 12 iulie, în partida disputată de gruparea dobrogeană pe teren propriu, cu Unirea Slobozia, încheiată cu o înfrângere uluitoare a elevilor lui Gică Hagi (0-1), fostul junior din Zăvoi a evoluat în repriza secundă, din minutul 61, când l-a înlocuit pe portughezul Diogo Queiros. Pentru evoluţia sa, Victor Dican a primit nota 6.4, aceasta fiind şi media generală a echipei de pe litoral.
Tânărul fotbalist vâlcean, în vârstă de 23 de ani, a fost prezentat oficial de Farul Constanţa chiar joi, 11 iulie, cu o zi înainte de debutul sezonului. Victor Dican a fost curtat de numeroase cluburi, din ţară şi de peste hotare (din Letonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Bosnia-Herţegovina), dar până la urmă finanţatorul de la FC Botoşani, Valeriu Iftime, şi-a dat acordul ca el să meargă la formaţia de la malul Mării Negre.
Echipa din nord-estul ţării a primit la schimb un alt fotbalist de perspectivă, Ştefan Bodişteanu (21 de ani). Pe de altă parte, ulterior, FC Botoşani va încasa şi o sumă de bani de la Farul Constanţa, care va fi de 20 la sută din vânzarea jucătorului vâlcean la o altă grupare.
Pentru fostul junior din Zăvoi, transferul la echipa lui Gică Hagi reprezintă, de departe, cea mai bună variantă, pentru că îl va ajuta să rămână şi în vizorul selecţionerului naţionalei României.
Sursă foto: Farul Constanţa