Naţionala Under 21 a fost o mare dezamăgire la turneul final al Campionatului European, care a fost găzduit şi de ţara noastră. Tricolorii au terminat meciurile din grupă pe locul 4, cu doar 1 punct în cont (acumulat în urma remizei albe cu Croaţia) şi fără gol marcat. În urma acestui bilanţ, reprezentativa antrenată de Emil Săndoi s-a clasat pe ultima poziţie în clasamentul general al competiţiei, din 16 echipe participante.
Singurul fotbalist vâlcean convocat la naţionala de tineret, Victor Dican (care e legitimat în prezent la FC Botoşani), a fost apreciat pentru evoluţiile sale, chiar dacă a avut şi un ghinion teribil. Aşa cum se cunoaşte, în meciul cu Ucraina (de sâmbătă, 24 iunie), pe care tricolorii l-au pierdut la limită (cu 0-1), el a semnat autogolul din minutul 89, prin care adversarii s-au impus. Atunci, după o incursiune pe partea stângă, un ucrainean a centrat în faţa porţii, mingea a trecut printre picioarele lui Victor Dican, a lovit călcâiul acestuia şi a intrat în plasă.
Fotbalistul vâlcean în vârstă de 22 de ani a fost integralist în toate meciurile disputate de România la Euro 2021, iar cu o singură excepţie (partida amintită mai sus) s-a numărat printre cei mai buni tricolori de pe teren. În primul meci, cu Spania, de miercuri, 21 iunie (când echipa noastră a cedat cu 3-0), Victor Dican a fost considerat cel mai bun jucător din tabăra noastră, fiind notat cu 6.7 de UEFA, peste coechiperii Dragoş Albu (6.6) şi Bogdan Racoviţan (6.5).
În cel de-al doilea duel, cu Ucraina (0-1), când a dat acel autogol, vâlceanul a primit nota 6.5, topul fiind dominat de portarul Ştefan Târnovanu (7.7), care a salvat multe mingi pe care scria gol. În schimb, în ultima partidă, cu Croaţia (0-0), de marţi, 27 iunie, Victor Dican a obţinut nota 7.2, la fel ca Bogdan Racoviţan, colegul său din centrul defensivei, dar după portarul Ştefan Târnovanu (8.4) şi Mihai Lixandru (7.5).
În această săptămână, va începe turneul final al Campionatului European de fotbal feminin, care se va desfășura în perioada 2-27...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe