CS Vâlcea 1924 va avea o misiune uşoară în partida cu CSM Constanţa, dacă e să ţinem cont şi de rezultatul consemnat în meciul direct din turul Ligii Naţionale. Pe 5 octombrie, „lupii negri” au obţinut cea mai clară victorie a lor din acest sezon (dar bineînţeles nu şi cea mai importantă!), cu scorul de 92-55. Succesul la 37 de puncte se numără printre cele mai mari din actuala ediţie a campionatului, atât pentru un meci disputat pe teren propriu, cât şi pentru unul jucat în deplasare.
Din punct de vedere statistic, cea mai clară izbândă în fieful adversarelor aparţine echipei CSM CSU Oradea. Pe 8 decembrie, în etapa a 11-a, trupa antrenată de vâlceanul Cristian Achim s-a impus la 41 de puncte (106-65), în faţa formaţiei CSM Tg. Mureş. În plus, şi campioana en-titre deţine un succes categoric (la 40 de puncte), pe 18 noiembrie, în etapa a 9-a, tot în deplasare, contra echipei CSM Corona Braşov (107-67). O altă victorie fără dubii a fost repurtată de SCM „U” Craiova, la CSM Petrolul Ploieşti, la 39 de puncte (96-57), pe 28 octombrie, în etapa a 6-a.
Până în acest moment, recordul în ceea ce priveşte diferenţa de scor este deţinut de CSO Voluntari, care a trecut cu 112-68 (adică, la 44 de puncte!), pe teren propriu, de BC CSU Sibiu, pe 30 noiembrie, în etapa a 10-a. În prealabil, CSM CSU Oradea a mai învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu 94-67, pe 25 septembrie, în prima rundă a sezonului. Acesta ar fi, pe scurt, topul celor mai mari victorii din actualul campionat!
Liga Națională de baschet masculin a intrat într-o nouă vacanță, după etapa care a avut loc week-end-ul trecut. Perioada de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe