În week-end, a avut loc o nouă etapă în Campionatul Naţional de handbal feminin pentru tineret, iar ambele echipe din Rm. Vâlcea au încheiat victorioase. Pe 9 noiembrie, SCM s-a impus cu 47-30 (după 25-17, la pauză), în fieful formaţiei Danubius Călăraşi. Golurile echipei antrenate de Mia Rădoi au fost marcate de Mălina Maria Avădanei (7), Maria-Patricia Tâmplaru (7), Alexandra Francesca Maria Bălan (6), Alexia-Mihaela Oprea (5), Valeria Popovici (5), Sara Ana Maria Truşcă (5), Adnana Maria Ancerencu (3), Andreea Alesia Vega (3), Aida-Gabriela Brumaru (2), Anamaria Gabriela Stroe (2) şi Sabina Cristina Şoltuz (2).
După această rundă, SCM Rm. Vâlcea se menţine pe locul 2, cu 17 puncte, în spatele campioanei en-titre, Dunărea Brăila (19), ambele din câte 7 meciuri jucate. Pe poziţia a treia se află CSM Bucureşti (13 puncte, din 6 partide), Seria B fiind alcătuită din nouă participante. În următoarea rundă, care va avea loc pe 16 noiembrie, tinerele handbaliste „municipale” vor sta, următorul meci al elevelor Miei Rădoi fiind programat tocmai pe 14 decembrie, cu SCM Gloria Buzău, pe teren propriu.
Tot pe 9 noiembrie, şi CNE a câştigat meciul pe care l-a disputat în Liga de Tineret, cu 44-19 (după 20-14 la pauză), în deplasare, la Măgura Cisnădie. Pentru echipa „olimpică” de la poalele Capelei au punctat Alexia Şerban (7), Maria Nela Roşu (6), Mariah Livadaru (5), Lorena Sebastiana Postolache (5), Vasilica Izabela Drăghici (4), Gabriela Valentina Mihalcea (3), Cătălin Pleşiu (3), Nicoleta Cosmina Poplăcean (3), Delia Elena Onofrei (2), Maria-Cristina Sava (2), Lorena-Andreea Blejuşcă (1), Gabriela Alesia Olaru (1), Daria Gabriela Radu (1) şi Ana-Maria-Petria Stanciu (1). Practic, în afară de cei doi portari, toate cele 14 jucătoare de câmp şi-au trecut numele pe lista marcatoarelor. Altfel, şi goal-keeperi au excelat între buturi: Sarra Ştefania Constantin a încheiat cu 40 % (6 mingi apărate, din 15), iar Larisa Achim a avut 33,33 % (5 şuturi blocate, din 15).
Cu 7 puncte în cont, CNE Rm. Vâlcea ocupă locul 5 în Seria A, din opt participante, primele patru poziţii fiind ocupate de Minaur Baia Mare (16), CSM Corona Braşov (16), HC Zalău (12) şi Gloria Bistriţa-Năsăud (12). În următoarea rundă, pe 16 noiembrie, „olimpicele” se vor duela cu ultima clasată, CSU Universitatea de Vest Timişoara, care n-are niciun punct în cont, în faţa căreia pot obţine aşadar un nou succes.
Potrivit anunţului iniţial al FRH, în lotul iniţial pentru turneul final al Euro 2024, au fost incluse două handbaliste de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe