marți, iunie 17, 2025
Handbal

Victorina Bora şi Goran Kurtes s-au salvat de la retrogradare! Turneul pentru menţinere / promovare în Liga Florilor a avut loc în week-end, la Rm. Vâlcea

851Vizualizari
Week-end-ul trecut, mai precis de vineri şi până duminică, 3-5 iunie, în Sala Traian, din Rm. Vâlcea, s-a desfăşurat turneul de menţinere / promovare în Liga Florilor. Competiţia a adunat la start patru echipe, în speţă, grupările clasate pe locurile 11-12 pe prima scenă a ţării (CSM Slatina şi Dacia Mioveni) şi ocupantele poziţiilor secunde din cele două serii ale Diviziei A, CSM Unirea Slobozia şi CS „U” Cluj-Napoca. Acestea s-au întâlnit după sistemul fiecare cu fiecare, iar la final cele mai bune două formaţii au obţinut dreptul de a evolua şi în sezonul viitor în Liga Florilor.
Aşa cum era de aşteptat, pe primele două locuri în clasament s-au clasat echipele care au evoluat în elită, CSM Slatina şi Dacia Mioveni, care le-au învins în meciurile directe pe grupările din cea de-a doua divizie. Astfel, formaţia pregătită de Victorina Bora a trecut cu 32-25 de CS „U” Cluj-Napoca şi cu 35-23 de CSM Unirea Slobozia, în timp ce elevele sârbului Goran Kurtes (fost antrenor secund şi principal la SCM Rm. Vâlcea) au dispus cu 33-28 de formaţia din Ialomiţa şi cu 28-22 de cea din Ardeal. CSM Slatina a câştigat turneul din Sala Traian graţie golaverajului mai bun pe care l-a avut la final, în condiţiile în care partida cu Dacia Mioveni s-a încheiat la egalitate (27-27).
În Liga Florilor, au promovat direct câştigătoarele celor două serii ale Diviziei A, CSM Galaţi şi CSM Tg. Jiu. În schimb, au retrogradat de pe prima scenă a ţării ultimele două clasate, CSU Ştiinţa Bucureşti şi CSM Deva.

HANDBAL FEMININ • LIGA FLORILOR
Turneu de baraj pentru menţinere / promovare

Etapa 1

• Vineri, 3 iunie:
CSM SLATINA – CS „U” CLUJ-NAPOCA 32-25 (14- 7)
DACIA MIOVENI – CSM UNIREA SLOBOZIA 33-28 (18-13)

Etapa a 2-a

• Sâmbătă, 4 iunie:
CSM SLATINA – CSM UNIREA SLOBOZIA 35-23 (19-14)
DACIA MIOVENI – CS „U” CLUJ-NAPOCA 28-22 (12- 7)

Etapa a 3-a

• Duminică, 5 iunie:
CSM UNIREA SLOBOZIA – CS „U” CLUJ-NAPOCA 31-33 (14-18)
CSM SLATINA – DACIA MIOVENI 27-27 (14-14)

Clasament final

1. CSM SLATINA 3 2 1 0 94- 75 5p.
2. DACIA MIOVENI 3 2 1 0 88- 77 5p.
3. CS „U” CLUJ-NAPOCA 3 1 0 2 80- 91 2p.
4. CSM UNIREA SLOBOZIA 3 0 0 3 82-101 0p.
• Echipele CSM SLATINA şi DACIA MIOVENI 2012 vor evolua şi în sezonul viitor în Liga Florilor, iar CS „U” CLUJ-NAPOCA ŞI CSM UNIREA SLOBOZIA vor lua startul tot în Divizia A