Fotbal Județean

Viitorul Budeşti, locul 3 în Liga a IV-a. Doar Olăneşti şi Otăsău au bătut-o în play-off

1.56KVizualizari

În campionatul acesta, Viitorul 2012 Budeşti a fost o bună perioadă lideră în clasament, dar, spre sfârşit, a înregistrat câteva rezultate negative care au dat-o jos de pe primul loc. Trupa antrenată de Tică Negrescu va termina campionatul pe locul 3 în Seria Nord a Ligii a IV-a, indiferent de rezultatul din ultima etapă, când o va înfrunta pe AS Buneşti. „Nici cu Olăneşti nu am jucat deloc rău. Am condus cu 1-o, dar am pierdut, în cele din urmă, cu 4-2. Aşa e fotbal! Personal, sunt mulţumit de sezonul acesta. În play-off, am pierdut doar două meciuri, cu primele două clasate, Olăneşti şi Otăsău. Nu cred că voi mai face mai mult de două transferuri vara aceasta. Voi promova cât mai mulţi juniori A1 din Budeşti. Am câţiva copii talentaţi, cărora le trebuie meciuri mai puternice. Avem promsiune şi de la domnul primar Ion Vlădulescu că, din campionatul viitor, vom avea un buget mai consistent, astfel încât să ne propunem un obiectiv mai îndrăzneţ”, a precizat Tică Negrescu.