Viitorul Bunești a bătut-o la penaltiuri pe Unirea Tomșani. George Vâlceanu – felicitat de colegii săi!
Viitorul Bunești (care evoluează în Liga a V-a) este una dintre echipele surpriză din 16-imile fazei județene a Cupei României, dacă ținem cont că a eliminat-o din competiție pe una dintre cele mai puternice echipe din Liga a IV-a, Unirea Tomșani. Antrenorul-jucător Adrian Ancuța și-a felicitat colegii pentru dăruirea maximă din teren, mai ales pe portarul George Vâlceanu, care a apărat la loviturile de departajare – unde s-a decis meciul. “Am bătut cu 3-1, la penaltiuri, după 1-1, la sfârșitul celor 90 de minute de joc. Tomșani a deschis prima scorul, în minutul 50, prin Gulioiu, iar noi am egalat în minutul 60, la 1-1, prin Alin Ciora. El tocmai ce intrase pe teren și se pare că a fost cu noroc pentru noi. Eu i-am centrat în fața porții și el a trimis mingea sub bara transversală. În minutul 90, noi am ratat o ocazie uriașă, prin Andrei Târș. El a jucat senzație, a alergat tot meciul și și-a susținut colegii atât în apărare, cât în defensivă. La loviturile de departajare de la 11 metri, am marcat eu primul (n.red: Adrian Ancuța), apoi George Vâlceanu a apărat lovitura lui “Neamțu” Văduva. Am mai marcat prin Cosmin Cârstea (2-0), iar Cătălin Gulioiu a ratat la ei, Viorel Tampa a ratat și el pentru noi, Emil Zaharioiu a dat gol la ei (2-1), Liviu Bănicioiu a înscris pentru noi (3-1) și Robert Tănăsie a ratat pentru Tomșani. Deci, a fost 3-1 pentru noi, la penaltiuri și 4-2, la general. Felicit din suflet băieții, felicitări în mod deosebit lui George Vâlceanu. Sincer, nu ne așteptam să câștigăm. Am jucat de la egal la egal, am intrat cu ambiție pe teren și s-a văzut că am fost mai buni. Nu am nicio favorită în etapa următoare. Vrem doar jucăm cu aceeași ambiție”, a precizat Adrian Ancuța, antrenor-jucător la Viitorul Bunești.




