Viitorul Bunești a luat 3 puncte și la Roești! 🎇“Vrem victorie și cu Galicea!”💪
Viitorul Bunești a obținut al doilea succes din returul Ligii a V-a, de această dată, în deplasare, la Comerțul Roești. Viorel Popescu a deschis scorul printr-un gol marcat cu capul pentru echipa antrenată de Adrian Ancuța. La acea fază, Ionuț Tănăsie a trimis perfect din corner. “În minutul 40, Alex Ucă a făcut 2-0 pentru noi, din pasa lui Denis Negoiță. Am mai ratat 3-4 ocazii clare, între timp. În minutul 85, am primit golul de 2-1, acesta fiind și rezultatul final, în urma căruia am luat încă 3 puncte. Mulțumim domnului primar Viorel Radi, pentru că ne susține în campionat. Etapa următoare, vom juca împotriva celor de la Topologul Galicea, pe teren propriu. Așteptăm meciul cu încredere. Felicit băieții pentru dăruire și ambiție… Secretul nostru sunt cele 3 achiziții realizate în iarnă, dar și faptul că am reușit să avem relații bune de joc. Seriozitatea contează cel mai mult la acest nivel. Suntem toți pentru unul, unul pentru toți! E a doua victorie, în tot atâtea etape din retur. Suntem pe locul 10 în clasament, dar sunt premise să fim și mai sus. Obiectivul e undeva în locurile 6-8”, a explicat Adrian Ancuța, antrenor-jucător la Viitorul Bunești.