sâmbătă, mai 16, 2026
Diverse

Viitorul Bunești a plecat cu 1 punct de la Șirineasa. “Sincer, puteam câștiga contra liderei!”

711Vizualizari

Viitorul Bunești a fost condusă pe terenul liderei Ligii a V-a, Viitorul Șirineasa, dar a reușit să egaleze prin Alex Ucă, în minutul 86, dintr-o centrare a lui Mihai Nicolae, zis “Moleșeală”. Adrian Ancuța, antrenor-jucător la Viitorul Bunești, a precizat că, prin prisma ocaziilor, echipa sa a pierdut două puncte, nu a câștigat unul. Am avut multe ocazii mari, deci, trebuia să batem! Adversarii, au avut doar golul și o ocazie cu capul. În ultimul minut, mai exact, în minutul 92, Viorel Popescu a ratat cu capul o ocazie uriașă. În minutul 80, Ucă irosise o situație mare de a marca. Târș a șutat pe poartă, iar mingea s-a oprit pe linie, în baltă. Deci, am fost OK, ca ocazii. Am jucat foarte bine, am jucat cu ambiție. Sunt foarte mulțumit de băieții mei. Au demonstrat că cele patru victorii nu au fost întâmplătoare. Duminică, de la ora 11.00, avem meci acasă, cu ACS Orlești. Cel mai bun să câștige”, a spus Adrian Ancuța, antrenor-jucător la Viitorul Bunești.