Spre deosebire de campionatul precedent, când s-a bătut cu CSM Slatina pentru primele două locuri, în actualul sezon, Viitorul Dăeşti a alternat perioadele bune cu cele nefaste. În acest tipar se încadrează şi meciul de sâmbătă, 12 noiembrie, în care echipa vâlceană s-a impus în deplasare, chiar în fieful liderei clasamentului, Sporting Roşiori. Rezultatul final a fost 2-1 pentru formaţia de la Fedeleşoiu (după 0-0, la pauză)
Gruparea din Teleorman a deschis scorul în minutul 64, prin Florin Cazan, dar – la fel ca în urmă cu două etape, în meciul cu Cozia Călimăneşti, din deplasare, când au egalat in extremis, de la 0-2 – elevii lui Călin Cojocaru au izbutit să înscrie de două ori până la final şi să plece cu toate punctele de la Roşiori. Viitorul Dăeşti a restabilit egalitatea în minutul 70, prin Dragoş Popa (FOTO – stânga),care a înscris cu capul, din 6 metri, după o centrare de pe partea dreaptă. Vâlcenii au marcat decisiv în minutul 89, după ce Marian Anghelina (FOTO – dreapta)a transformat fără probleme un penalti acordat pentru un henţ comis de un adversar în careul mic.
După acest rezultat, Viitorul Dăeşti a acumulat 18 puncte şi se află la două „lungimi” în spatele echipei CSM Cetatea Tr. Măgurele, ocupanta locului 4 în clasament, ultimul care asigură calificarea în play-off.
Vineri, 7 februarie, SCM Rm. Vâlcea a disputat, pe stadionul din Zăvoi, cel de-al patrulea amical din pauza de iarnă....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe