Viitorul Dăești a încheiat sezonul regular al Ligii a III-a pe locul 8 în Seria 8, la doar 2 puncte deasupra liniei retrogradării, așa că echipa de la Fedeleșoiu va duce o luptă aprigă pentru supraviețuire în ultimul eșalon național, cu Gilortul Tg. Cărbunești și ARO Câmpulung Muscel.
Vineri, 21 martie, fotbaliștii de la Viitorul Dăești au luat o gură URIAȘĂ de oxigen în bătălia aprigă din subsolul ierarhiei, după ce au câștigat chiar în fieful uneia dintre rivale. Este vorba de formația din Gorj, de care au dispus categoric, cu scorul de 4-0 (după 1-0, la pauză), prin golurile marcate de Răzvan Dinu (în minutul 39), Daniel Drugan (66), Andrei Stanciu (77) și George Sîrbu (82).
Prin succesul de senzație de la Tg. Cărbunești, Viitorul Dăești a acumulat 21 de puncte. Echipa de la Fedeleșoiu a profitat de eșecul suferit de ARO Câmpulung Muscel la Petroșani (0-2), astfel că s-a distanțat la 5 puncte de formația din Argeș, care se află în continuare sub linia retrogradării. În aceste condiții, cel puțin pentru câteva etape, jucătorii antrenați de Marius „Țețe” Vlădoi și Costel Gaiță pot răsufla ușurați.
SCM Rm. Vâlcea a depășit încă un obstacol în Liga a III-a și a rămas neînvinsă în actuala ediție a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe