Fotbal Național

Viitorul Dăeşti, înfrângere dură cu Unirea Bascov, chiar la Fedeleşoiu

195Vizualizari
Sâmbătă, 9 noiembrie, în etapa a 11-a din sezonul regular al Ligii a III-a, Viitorul Dăeşti a primit vizita echipei Unirea Bascov. Partida de la Fedeleşoiu s-a încheiat cu victoria categorică a formaţiei din Argeş, care s-a impus cu 5-1 (după 2-0, la pauză).
Vâlcenii au păstrat scorul intact până în minutul 45, când au încasat primul gol, din partea lui Alexandru Dumitrache. În minutul 45+2, elevii lui Cosmin Năstăsie au marcat din nou, de această dată prin Antonio Petre. Cele două goluri au picat cum nu se putea mai prost şi parcă le-au turnat plumb în picioare jucătorilor de la Viitorul Dăeşti. După revenirea de la vestiare, echipa de la Fedeleşoiu a mai primit alte două „boabe”, pentru Unirea Bascov punctând Mario Iordache (în minutul 53) şi Ionuţ Teodorescu (65). Viitorul Dăeşti a redus din handicap în minutul 75, dar acela avea să fie doar golul de onoare, pentru că oaspeţii au mai înscris apoi încă o dată, prin Andrei Doinea (81), pentru 5-1.
După acest duel, trupa antrenată de Marius „Ţeţe” Vlădoi a rămas cu 13 puncte în cont, pe locul 6 în Seria 8 din Liga a III-a. Şansele de a juca din nou în play-off sunt însă din ce în ce mai mici, deoarece distanţa faţă de poziţia a patra, ocupată chiar de adversara din week-end, Unirea Bascov, a crescut acum la cinci „lungimi”.
În următoarea rundă din Liga a III-a, Viitorul Dăeşti va evolua în fieful formaţiei CSM Jiul Petroşani, meciul fiind programat sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 14.00.