Viitorul Dăeşti a încheiat la egalitate meciul cu CS Hunedoara (3-3), din runda inaugurală a returului Ligii a III-a. Potrivit oficialilor de la Fedeleşoiu, partida a fost plină de greşeli de arbitraj, majoritatea fiind îndreptate împotriva echipei vâlcene. Cu acest lucru a fost de acord şi antrenorul Gabriel Mangalagiu, care a spus că n-a văzut nici la judeţ o asemenea prestaţie slabă a arbitrilor! „Până şi la Vâlcea, în judeţ, sunt arbitraje mai bune decât ce s-a întâmplat la Hunedoara, unde am întâmpinat numeroase erori! Ce s-a întâmplat acolo, e strigător la cer!”, a răbufnit Mangalagiu.
Sibianca Alina Voaideş a scos mingea din poarta hunedoreană
Cea mai controversată fază s-a consemnat în minutul 3, când Florin Costea a fost faultat clar în suprafaţa de pedeapsă, iar apoi Leo Săraru a urmărit mingea şi a înscris. Viitorul Dăeşti nu s-a ales însă nici cu penalti, nici cu gol… Iniţial, arbitrul Ioan Boldea a validat golul, dar l-a anulat apoi la semnalizarea de ofsaid a asistentei Alina Voaideş. Pe de altă parte, centralul nu a mai revenit nici asupra posibilităţii de a acorda o lovitură de la 11 metri pentru echipa vâlceană.
„Arbitrajul ne-a nemulţumit profund, a fost sub orice critică!”
„Faza din minutul 3 ne-a surprins neplăcut pe toţi! Trebuia să avem penalti, am dat gol, şi, când colo, n-am obţinut nimic! După ce mingea a intrat în poartă, hunedorenii au sărit pe arbitru şi l-au forţat să anuleze golul, la semnalizarea asistentei… Ziceai că au văzut faza prin VAR, atât erau de vehemenţi. Culmea, în loc să ne dea măcar penaltiul, după faultul comis asupra lui Florin Costea, deci să întoarcă faza la acea infracţiune iniţială, centralul s-a luat după arbitra de margine, care indicase o poziţie de ofsaid. Arbitrajul ne-a nemulţumit profund, a fost sub orice critică!”, a mai precizat antrenorul de la Viitorul Dăeşti, Gabriel Mangalagiu.
Sursă foto Alina Voaideş (în dreapta): sportmacsimsiemotie.ro
Meciul amical cu FC Argeș, care trebuia să aibă loc vineri, 14 februarie, în Zăvoi, a fost anulat la solicitarea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe