Viitorul Dăeşti, victorie cu emoţii împotriva ultimei clasate din Seria a IV-a. „Dubla” lui Florin Costea a făcut diferenţa!
La finele săptămânii trecute, Viitorul Dăeşti a reuşit să-şi treacă în cont încă trei puncte în Liga a III-a, după victoria (cu emoţii!) pe care a obţinut-o, pe teren propriu, pe stadionul de la Fedeleşoiu, în faţa echipei Gilortul Tg. Cărbuneşti. Fotbaliştii antrenaţi de Gabriel Mangalagiu şi Lucian Giurcă s-au impus în faţa ultimei clasate din Seria a IV-a, cu scorul de 4-2 (după 2-0, la pauză). Din cauza primului tur al alegerilor prezidenţiale, care a avut loc duminică, 10 noiembrie, gruparea vâlceană a fost nevoită să dispute acest duel cu o zi mai devreme decât de obicei. Astfel, dăeştenii au jucat vinerea, în loc de sâmbăta, cum s-a întâmplat, de regulă, până acum, în Liga a III-a. Fiind vorba şi de o zi lucrătoare, acest lucru s-a văzut, deoarece au fost prezenţi mai puţini spectatori decât la meciurile de până week-end-ul trecut.
Noua tabelă de scor de la Fedeleşoiu a indicat un avantaj de două goluri încă de la pauză
Aşa cum era de aşteptat, echipa susţinută de George Popolan a început jocul în trombă şi a avut prima ocazie de gol în minutul 8, când fundaşul Bogdan Lăzărescu a şutat de puţin pe lângă poartă, din interiorul careului de 16 metri. După doar un minut, Viitorul Dăeşti a deschis scorul prin golgheterul Florin Costea, care a înscris după o nouă centrare perfectă a lui Octavian Vasile („Bebe” fiind, probabil, cel mai bun servant din toată Liga a III-a!): 1-0. În minutul 27, Viitorul Dăeşti a beneficiat de un penalti, după un fault comis de Alex Avrămescu asupra lui Robert Talpoş, pe care Florian Pârvu l-a executat cu siguranţă şi a majorat astfel diferenţa echipei sale: 2-0.
Oaspeţii au replicat periculos şi şi-au creat câteva oportunităţi de a reduce din handicap, dar defensiva echipei vâlcene a îndepărtat mereu pericolul. Iar când fundaşii n-au mai putut, portarul Alexandru Marinoiu (din ce în ce mai bun, de la meci la meci!) a fost cel care şi-a salvat colegii, prin intervenţiile sale de senzaţie! Astfel, până la pauză, pe noua tabelă de scor de la stadionul de la Fedeleşoiu (care a funcţionat, în premieră, cu ocazia meciului de vinerea trecută) nu s-a mai produs nicio schimbare.
Echipa gorjeană a terminat meciul în inferioritate numerică, dat tot i-a „perpelit” pe dăeşteni
Imediat după revenirea de la vestiare, mai precis în minutul 55, Viitorul Dăeşti a punctat, din nou, tot prin acelaşi Florin Costea, şi de această dată tot după o minge provenită de la Octavian Vasile: 3-0. Formaţia vâlceană a avut apoi două mari ocazii de a se desprinde la patru „lungimi”, dar acestea au fost ratate cu nonşalanţă de Florin Costea şi Ştefan Paşoi, în minutele 62 şi 67, ambii fiind singuri cu portarul advers. Odată cu trecerea timpului, gorjenii au devenit din ce în ce mai curajoşi în ofensivă, iar defensiva dăeşteană a avut, în continuare, de furcă! Ultima clasată a redus din handicap în minutul 74, când vâlcenii au fost surprinşi pe contraatac după o degajare a lui Alex Avrămescu, iar Darius Almăjanu a reuşit să-l învingă pe bravul portar Alexandru Marinoiu: 3-1. Viitorul Dăeşti a bifat astfel un nou meci, cel de-al 11-lea (din 12!), în care a încasat cel puţin un gol în Liga a III-a.
Din minutul 78, oaspeţii au rămas în inferioritate numerică pe teren, după ce arbitrul Rareş Moca (din Cluj-Napoca) l-a eliminat pe Adrian Pociovălişteanu, jucătorul care i-a aplicat un cap în figură lui Ştefan Paşoi. Cu toate acestea, Gilortul Tg. Cărbuneşti a continuat să le dea emoţii vâlcenilor şi chiar a reuşit să înscrie, din nou, în minutul 89, prin Monel Cârstoiu: 3-2. Viitorul Dăeşti a revenit în ofensivă, iar în minutul 90+3 Gabriel Rizea a avut o ocazie monumentală de a închide meciul, când s-a aflat singur la 6 metri, dar a tras puternic într-un fundaş. Până la urmă, la Fedeleşoiu s-a aşternut liniştea în minutul 90+6, după ce Ion Marian (intrat pe teren după accidentarea gravă a lui Ştefan Paşoi) a marcat pentru 4-2, scorul preferat, din acest sezon, al echipei antrenate de Gabriel Mangalagiu şi Lucian Giurcă.
În partida de vinerea trecută, pentru Viitorul Dăeşti au evoluat următorii jucători: Alexandru Marinoiu – Octavian Vasile, Bogdan Lăzărescu, Alin Bucei, Marian Roşianu, Gabriel Rizea, Lucian Iordache (Cătălin Dobre ’46), Florian Pârvu, Robert Talpoş, George Neacşu (Ştefan Paşoi ’61 / Ion Marian ’79), Florin Costea (Raul Horumbă ’84). Rezerve neutilizate: Sebastian Panait (portar), Petre Proteasa, Leo Săraru.