vineri, aprilie 16, 2021
Fotbal Național

Viitorul Dăeşti, victorie fără emoţii în faţa echipei Minerul Costeşti, după un meci cu cinci goluri

210Vizualizari
Viitorul Dăeşti şi Minerul Costeşti au oferit un frumos spectacol fotbalistic, în derbiul judeţean din Liga a III-a, care a avut loc astăzi, pe stadionul de la Fedeleşoiu. Formaţia primarului George Popolan a controlat meciul de la un capăt la celălalt şi s-a impus cu scorul de 4-1 (după 2-0, la pauză).

Fotbaliştii antrenaţi de Petre Gigiu au avut un avantaj de două goluri după prima repriză

Seria golurilor a deschis-o George Neacşu (care a revenit în lot după ce tocmai a scăpat de Covid-19). În minutul 28, după o acţiune de atac pe partea dreaptă, mingea a fost centrată de Octavian Vasile, de pe linia de fund, în centrul suprafeţei de pedeapsă, iar atacantul de la Viitorul Dăeşti a reluat impecabil, pe centrul porţii. Faza l-a prins pe picior greşit pe „Ţeţe” Vlădoi, care nu a putut interveni: 1-0.
Viitorul Dăeşti şi-a majorat diferenţa în minutul 39, după ce a primit extrem de uşor un penalti. Florin Costea s-a ciocnit de un adversar în marginea careului de 16 metri şi s-a prăbuşit la pământ, iar arbitrul Arthur Răcoare (din Curtea de Argeş) a arătat punctul cu var. Lucian Iordache a transformat cu siguranţă penaltiul, după ce l-a trimis pe Marius „Ţeţe Vlădoi în colţul stâng al porţii şi a şutat în partea cealaltă: 2-0.

Arthur Răcoare (din Curtea de Argeş), un arbitru care a produs… rumoare, prin deciziile sale!

După pauză, elevii lui Petre Gigiu au mai marcat încă două goluri, primul dintre acestea în minutul 68, prin Octavian Vasile, la capătul unei faze ce l-a scos însă, din nou, în prim-plan, pe „fluieraşul” Arthur Răcoare. După un fault comis pe partea dreaptă, asupra lui Ion Marian, Octavian Vasile n-a mai aşteptat ca adversarii să se aşeze în zid şi a şutat spre poartă, pe lângă Marius „Ţeţe” Vlădoi, care a urmărit impasabil cum mingea a intrat în plasă, fără să-şi dea seama că arbitrul nu va mai decide repetarea loviturii libere. Aşa cum era de aşteptat, fotbaliştii echipei Minerul Costeşti au protestat, inclusiv la arbitrul asistent aflat lângă locul infracţiunii (Alexandru Murariu – din Bucureşti), dar centralul a rămas ferm pe poziţie, a validat golul, iar meciul s-a reluat de la centrul terenului: 3-0.

Radu Rădulescu, eliminat în minutul 86, după ce l-a lovit pe un adversar căzut la pământ

În minutul 81, Ştefan Paşoi a ridicat scorul la 4-0, după ce a fost lansat foarte bine în adâncime de un coechipier şi a înscris pe lângă poartarul Marius „Ţeţe” Vlădoi, de la 14-15 metri. În minutul 86, s-a consumat cea mai tristă fază a meciului, când, după un duel cu un adversar, Radu Rădulescu l-a lovit pe acesta cu piciorul în coapsă, iar apoi i-a dat şi o palmă peste faţă, când jucătorul de la Viitorul Dăeşti a vrut să se ridice. Fotbalistul de la Minerul Costeşti a primit imediat cartonaşul roşu pentru fapta sa şi va sta mult timp pe tuşă.
În minutul 88, la cornerul pe care Radu Rădulescu l-a obţinut la acea fază, când mingea a fost centrată în suprafaţa de pedeapsă, un „ortac” a fost jenat de un adversar în careul de 6 metri, iar arbitrul Arthur Răcoare a dictat lovitură de la 11 metri pentru Minerul Costeşti. Penaltiul a fost transformat de Ionuţ Vladu, care l-a trimis pe Alex Marinoiu în colţul drept al porţii şi a şutat în cealaltă parte, marcând astfel golul de onoare al echipei sale: 4-1.