În următoarea etapă din play-out-ul Seriei 8 a Ligii a III-a (care va fi și prima din retur), Viitorul Dăești o va înfrunta pe teren propriu pe Gilortul Tg. Cărbunești. Partida cu grupa din Gorj va avea loc sâmbătă, 28 aprilie, și ar putea fi decisivă pentru echipa de la Fedeleșoiu în bătălia aprigă din subsolul clasamentului. Dacă trupa pregătită de Marius „Țețe” Vlădoi se va impune, își va asigura și din punct de vedere matematic salvarea de la retrogradare, pentru că se va distanța la 9 puncte de adversara din week-end, „ecart” imposibil de recuperat în restul etapelor programate.
În acest moment, Gilortul Tg. Cărbunești ocupă ultimul loc în Seria 8 (de pe care se retrogradează direct la județ) și chiar dacă ar câștiga ulterior celelalte trei meciuri pe care le mai are de jucat nu ar mai putea s-o depășească pe Viitorul Dăești. În acest caz, echipa de la Fedeleșoiu ar fi superioară din punct de vedere al rezultatelor directe, pentru că s-a impus categoric în turul play-out-ului, chiar în deplasare (cu 4-0).
Interesant de precizat este însă faptul că gorjenii au avut un bilanț mai bun în cele două meciuri directe din sezonul regular. Pe 20 septembrie, Gilortul Tg. Cărbunești a câștigat fără drept de apel pe teren propriu (3-0), iar apoi, pe 23 noiembrie, partida de la Fedeleșoiu s-a încheiat la egalitate (1-1).
După etapa din week-end, „s-au limpezit apele” în Seriile 7 și 8 din Liga a III-a. În prima dintre cele...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe