Viitorul Mateeşti a avut noroc la tragerea la sorţi a 16-imilor Cupei României. „Trebuie să-l chemăm pe Mihai Stoichiţă la Vâlcea şi la stabilirea optimilor!”
Conform tragerii la sorţi a Cupei României (care a fost efectuată de Mihai Stoichiţă, la Adunarea Generală a AJF Vâlcea, de sâmbăta trecută), în şaisprezecimi, fază din care vor intra în luptă şi echipele de Liga a IV-a, Viitorul Mateeşti o va înfrunta pe Inter Lăpuşata, ultima clasată din Liga a V-a. Potrivit „ţintarului” stabilit deja pentru această competiţie, meciul este programat sâmbătă, 18 februarie, de la ora 14.00.
Primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu (FOTO),s-a declarat mulţumit de „mâna” pe care a avut-o Mihai Stoichiţă şi a subliniat că nici nu concepe ca fotbaliştii săi să nu acceadă în optimi. „Nici dacă am fi făcut noi o tragere fictivă şi am fi spus că vrem să jucăm cu Inter Lăpuşata, că e pe ultimul loc în Liga a V-a, nu am fi nimerit atât de bine. Însă, mingea e rotundă, iar un meci se joacă pe teren şi nu contează că adversara e mai slabă! Se poate spune că am avut şansă la tragerea la sorţi, dar trebuie să ne confirmăm valoarea pe teren. Totuşi, având în vedere lotul actual, jucătorii din tur şi cei pe care i-am transferat iarna aceasta, nu cred că va fi loc de vreo surpriză, vom obţine o victorie fără probleme. Dacă vom trece de Inter Lăpuşata şi vom accede în optimi, vom juca probabil pe teren propriu, dar cu o echipă din Liga a IV-a, pentru că în competiţie vor rămâne multe dintre cele din elită. Sper să avem tot norocul de acum, ca la tragerea efectuată de Mihai Stoichiţă, şi să picăm cu o echipă accesibilă. N-avem decât să-l mai chemăm odată la Vâlcea pe oficialul FRF, ca să ne scoată iarăşi în cale o adversară de nivelul nostru!”, a precizat Cosmin Anghelescu.
Pe 30 decembrie, când a dat publicităţii ordinea de programare a tuturor echipelor din judeţ la vizele anuale, AJF Vâlcea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe