Viitorul Mateeşti a încheiat la egalitate partida de pe teren propriu cu Atletic Drăgăşani (1-1), care a avut loc duminică, 7 mai. Fotbaliştii din localitatea administrată de Cosmin Anghelescu au deschis scorul imediat după pauză, în minutul 55, prin Irinel Cazacu – „Bombardierul”, însă oaspeţii au plecat acasă cu 1 punct nesperat, după ce au marcat cu aproximativ un sfert de oră înainte de final. După meci, primarul din Mateeşti a spus că doar ghinionul a făcut ca echipa sa să nu obţină toate cele trei puncte puse în joc.
„Ne-am creat vreo 5-6 ocazii clare, în ambele reprize, dar, din păcate, am ratat din nou foarte mult, inclusiv din situaţii când jucătorii noştri au rămas singuri cu portarul advers. Am trimis de două ori mingea şi în bară, iar până la urmă am marcat doar un gol. În schimb, adversarii au avut o singură fază mai clară, un şut, o minge respinsă de portarul nostru, pe care niciun fundaş n-a urmărit-o, iar un drăgăşănean a înscris. În principiu, mi-a plăcut însă jocul pe care l-am practicat, jucătorii au pasat bine, s-au demarcat excelent şi doar ghinionul a făcut să ratăm pe bandă rulantă. Dincolo de rezultatul din teren, ţin să menţionez că am avut din nou tribuna plină, semn că am reuşit să-i facem pe locuitori să fie mereu alături de echipă, iar acest lucru mă bucură cel mai mult”, a dezvăluit Cosmin Anghelescu.
În încheiere, primarul din Mateeşti a declarat că a constatat o eroare inexplicabilă legată de arbitraj. „Arbitrajul a fost mai bun decât de obicei, în special în prima repriză, însă după pauză lucrurile s-au schimbat. Au apărut câteva mici erori care nu sunt normale la acest nivel şi nu ştiu dacă au fost voite sau nu. Pe de altă parte, nu credeam că e posibil ca la o degajare din careul de 6 metri să se dea ofsaid! Asta e de abecedarul arbitrajului! Sigur că asistentul e de vină, dar un arbitru de centru care cunoaşte bine regulamentul trebuia să lase jocul să continue, nu să-l întrerupă. Poate că observatorii, chiar dacă nu le sancţionează greşelile prin note, ar trebui să le explice arbitrilor unde greşesc, ca să nu persiste în aceste erori şi data viitoare”, a adăugat Cosmin Anghelescu.
Nou-promovată în Liga a IV-a, CS Păuşeşti-Măglaşi este marea surpriză a acestui sezon. După zece etape, Claudiu Dumitru şi colegii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe