În runda intermediară din această săptămână, care a avut loc miercuri, 15 iunie, Viitorul Mateeşti a pierdut cu 2-1 meciul de pe teren propriu, cu Sporting Galicea, însă a oferit o replică fantastică liderei Ligii a V-a. Golgheterul eşalonului, Cătălin Duminică, a punctat în minutul 10, dar echipa primarul Ilie Cosmin Anghelescu a încheiat prima repriză la egalitate (1-1), graţie unui gol înscris de Eduard Purdă (28). Oaspeţii au dat lovitura de graţie în minutul 71, prin veteranul Constantin Văduva („Neamţu”), astfel că Alex Cincă & Co. au trebuit să se recunoască învinşi. Fotbaliştii echipei Viitorul Mateeşti au tras tare şi au sperat până la final într-un rezultat pozitiv şi pentru a-i oferi şi un frumos cadou primarului Ilie Cosmin Anghelescu, care şi-a aniversat ziua de naştere joi, 16 iunie. Chiar dacă n-a fost vorba de un succes, acesta a declarat că l-a mulţumit evoluţia echipei sale.
Ilie Cosmin Anghelescu: „Chiar dacă n-am câştigat cele trei puncte, aşa cum ne-am fi dorit, tinerii noştri jucători au fost extraordinari!”
„Jucătorii mi-au făcut totuşi o bucurie, prin faptul că au jucat excelent! Să înfrunţi echipa de pe locul 1 şi să fii egala acesteia până spre final în a doua repriză, când de-abia ne-a bătut, e chiar extraordinar, având în vedere tinereţea lotului nostru! Am terminat meciul în careul lor, în căutarea golului egalizator! Chiar dacă n-am câştigat cele trei puncte, aşa cum ne-am fi dorit, băieţii au fost fantastici! Repet, sunt mulţumit de evoluţia lor! Doar ghinionul a făcut să pierdem şi să nu obţinem un rezultat uriaş! Nici de această dată, nu am putut conta pe toţi jucătorii de bază, toţi absentând din cauza serviciului, aşa cum se întâmplă de regulă când avem meci la mijlocul săptămânii. Practic, jumătate de echipă a fost alcătuită din juniori A1, de până în 18 ani, aşa că înfrângerea la limită reprezintă un rezultat frumos pentru noi! După felul cum ne-am prezentat contra liderei, n-avem cum să nu fim mulţumiţi! Dacă îi vom creşte pe aceşti jucători tineri mai departe şi vom conta în fiecare meci şi pe toţi fotbaliştii cu experienţă din lot, în sezonul viitor vom termina sigur în Top 3 în Liga a V-a. Mi-a părut foarte rău la final că jucătorii n-au putut lua prima de joc pe care le-am promis-o pentru victorie, de câte 100 de lei. O păstrăm pentru meciul cu Oltul Ioneşti din deplasare, din acest week-end, sau pentru ultimele două etape, când vom juca pe teren propriu, împotriva echipelor AS Bărbăteşti şi CS Guşoeni”, a subliniat Ilie Cosmin Anghelescu.
În încheiere, primarul din Mateeşti a ţinut să-şi exprime încă o dată dezamăgirea faţă de arbitraj. „Rămân de aceeaşi părere: arbitrajul este praf în judeţ! Şi în meciul cu Sporting Galicea, au fost nişte greşeli mari împotriva noastră, iar asta deşi la centru s-a aflat un arbitru asistent de Liga I (n.r.: Florin Păunescu). Adversarilor li se acordau lovituri libere prea uşor, pe când nouă – deloc! Aceleaşi faze şi aceleaşi faulturi erau judecate diferit! Şi la ofsaiduri au fost probleme, m-am aflat chiar pe linie cu asistentul şi de multe ori acesta nici nu a ridicat steagul, deşi era evidentă poziţia afară din joc!”, a încheiat Ilie Cosmin Anghelescu.
Miercuri, 3 iunie, Viitorul Budești și-a adjudecat în premieră trofeul Cupei României, după ce a dispus în finală de CS...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe