joi, august 13, 2026
Fotbal Județean

Viitorul Mateeşti a obţinut prima victorie în Liga a IV-a! La Alunu, Alex Cincă, Victor Coandă şi coechipierii lor au revenit miraculos de la 1-3

1.07KVizualizari
Viitorul Mateeşti a obţinut prima victorie în Liga a IV-a, iar aceasta este una cât se poate de dulce, având în vedere că a venit împotriva echipei Olteţul Alunu, una dintre rivalele tradiţionale. După eşecul nemeritat cu Minerul Berbeşti (0-1), din urmă cu trei etape, iată că acum jucătorii din localitatea administrată de primarul Cosmin Anghelescu şi-au luat revanşa faţă de suporteri contra celeilalte grupări din vestul judeţului care evoluează în elită. Viitorul Mateeşti s-a impus cu 4-3 la Alunu, după ce a fost condusă cu 1-0 şi 2-1 (scor înregistrat la pauză) şi chiar cu 3-1 din minutul 50. Alex Cincă (antrenor-jucător), Victor Coandă (căpitan de echipă) şi colegii lor nu au renunţat niciun moment la luptă, iar până la final au întors soarta meciului în favoarea lor. Cătălin Sclamna a marcat un hat-trick pentru Viitorul Mateeşti, celălalt gol al învingătorilor fiind reuşit de Ionuţ Mutu.

„Ne-am mobilizat la maximum, pentru a obţine toate punctele”

„Nu e doar prima victorie, ci e cea mai importantă! Mai ales că a fost contra unei echipe din zona noastră. Băieţii au făcut un meci foarte-foarte bun. Practic, am început de la 0-1, după ce am încasat primul gol în minutul 5, dar nu ne-am pierdut cu firea şi am egalat în minutul 10. La pauză, Olteţul Alunu s-a aflat însă în avantaj: 2-1. Imediat după reluarea partidei, în minutul 50, am primit din nou un gol şi s-a făcut 3-1 pentru gazde. Probabil că atunci cei de la Alunu s-au crezut deja învingători! Din acel moment, jucătorii noştri s-au aşezat mai bine în teren şi s-au mobilizat la maximum, pentru a obţine toate punctele. Am marcat pentru 3-2 şi am mai ratat apoi alte câteva ocazii singuri cu portarul advers în faţă, prin Cincă, Dinică şi alţi jucători. Dar tot am egalat (3-3), iar prin minutul 80 am punctat decisiv, pentru 4-3. Per ansamblu, în afara golurilor, ne-am creat şi alte oportunităţi de a înscrie, chiar şi până la scorul de 3-1 pentru adversari, dar am suferit din nou la finalizare. Ne puteam impune mult mai clar, însă ratările au făcut ca rezultatul final să fie numai 4-3 pentru noi. E bine că ne creăm ocazii, dar nu prea avem suficientă luciditate în faţa porţii adverse. Sperăm ca, de la meci la meci, să fim mult mai prolifici!”, ne-a declarat Cosmin Anghelescu.

Cosmin Anghelescu a evidenţiat prestaţia brigăzii de arbitri

La final, primarul din Mateeşti a ţinut să evidenţieze prestaţia arbitrului Ionuţ Taifas şi a brigăzii din care au mai făcut parte asistenţii Marius Glodeanu şi Gabriel Apostolescu. „În opinia mea, arbitrajul a fost de Liga a II-a! Centralul a ştiut să ţină jocul din mână şi a colaborat bine cu tuşierii, astfel că a rezultat un meci frumos. Nu avem ce să reproşăm brigăzii de arbitri. Nu felicit arbitrajul pentru că Viitorul Mateeşti a câştigat, ci pentru că a fost unul bun! Şi până la 3-1 pentru ei, Ionuţ Taifas a condus partida excelent. N-am încasat golurile din vina arbitrilor, ci din cauza unor greşeli ale fundaşilor noştri”, a încheiat Cosmin Anghelescu.