duminică, martie 16, 2025
Fotbal Județean

Viitorul Mateeşti a pierdut clar în faţa liderei Ligii a IV-a. „Nu avem cum să ne luptăm cu echipele care fac antrenamente!”

432Vizualizari
Sâmbătă, 13 mai, Viitorul Mateeşti a pierdut cu scorul de 10-1, în deplasare, în faţa liderei Ligii a IV-a, Sparta Rm. Vâlcea. La final, primarul Cosmin Anghelescu, din Mateeşti, a declarat că fotbaliştii săi nu puteau avea pretenţii la un rezultat pozitiv şi a explicat şi motivele. „Dacă nu ai psihicul pregătit pentru un meci cu Sparta, scorul nu poate fi decât acesta! Băieţii noştri au căzut fizic, iar în plus s-a văzut din plin lipsa de antrenamente, de moral şi de viziune împotriva unei echipe atât de puternice, clasată pe primul loc. La începutul meciului, am ratat de două ori din situaţii bune, după care Sparta a marcat, iar de acolo totul s-a rupt. Adversarii au stat mult mai bine în teren, au pasat şi cam orice şut pe poartă pe care l-au expediat a fost gol. Asta e, înfrângerea era oricum preconizată, nu aveam cum să ne luptăm cu lidera! Nu prea putem să avem pretenţii în faţa grupărilor de acest gen, unde jucătorii fac câte 2-3-4 antrenamente pe săptămână. Am înfiinţat echipa de puţin timp şi nu ne permitem să-i chemăm pe componenţii lotului la antrenamente, în condiţiile în care le dăm doar câte o primă la fiecare trei victorii. La alte cluburi, li se oferă salarii, iar jucătorii îşi permit să lase munca şi să vină la fotbal”, a subliniat primarul din Mateeşti
Golul de onoare al echipei vizitatoare a fost marcat de Victor Coandă, în repriza secundă. „Victor Coandă a marcat după o centrare perfectă, din alergare, a lui Alex Cincă, de la colţul careului, care parcă i-a pus mingea cu mâna pe cap. O comportare bună a avut şi Irinel Cazacu. Din păcate, nici de această dată n-am avut toţi titularii la dispoziţie, aşa că am apelat din nou la 5-6 tineri fotbalişti din echipa de juniori Under 19”, a mai adăugat Cosmin Anghelescu.