joi, septembrie 12, 2024
Fotbal Județean

Viitorul Mateeşti s-a întors fără puncte de la Tomşani. Florin Ovidiu Martescu a dat însă golul campionatului!

459Vizualizari
Viitorul Mateeşti a pierdut cu 3-1 meciul pe care l-a disputat duminică, 5 noiembrie, în fieful Unirii Tomşani. Unicul gol al echipei din comuna condusă de Cosmin Anghelescu a fost marcat de Florin Ovidiu Martescu, în startul reprizei secunde, care a egalat pentru 1-1. Ulterior, oaspeţii au mai încasat încă două „boabe” şi au plecat învinşi.
„Din păcate, am prins o zi slabă la Tomşani, iar golurile le-am luat pe fondul unor greşeli în apărare. A fost 1-0 pentru adversari la pauză, am egalat după revenirea de la vestiare, dar apoi cei de la Unirea Tomşani au înscris pentru 2-1. În prelungiri, gazdele au urcat scorul la 3-1. Noi am marcat prin Florin Ovidiu Martescu, care a dat cel mai frumos al meciului, de la «kilometrul 60». El a înscris de la vreo 40 de metri, din lateral, direct în vinclu. A fost golul campionatului! De menţionat este şi faptul că, la 0-0, portarul nostru, Alex Păşoiu, a reuşit să apere un penalti, dar, din păcate, până la urmă, tot am pierdut. În orice caz, cei de la Unirea Tomşani nu au fost mai buni decât noi, dar am intrat în jocul lor. Ei au jucat dur, cu mingi bubuite, iar diferenţa s-a făcut din cauza greşelilor pe care le-am comis pe linia de fund”, ne-a declarat primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu, după meciul din week-end.