Fotbal Județean

Viitorul Mateeşti şi-a amânat meciul cu CS Guşoeni. Acesta trebuia să se dispute la Slătioara, dar terenul e acoperit de zăpadă

940Vizualizari
În acest week-end, va avea loc prima etapă din 2022 în Liga a V-a. Unul dintre cele opt meciuri programate în runda a 12-a nu se va desfăşura însă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Este vorba de partida Viitorul Mateeşti – CS Guşoeni, care trebuia să se dispute duminică, 6 martie, de la ora 11.00, pe stadionul din comuna Slătioara. Primarul din Mateeşti, Ilie Cosmin Anghelescu, a înştiinţat conducerea AJF Vâlcea că terenul de joc este acoperit de un strat de zăpadă de aproape 40 de centimetri (FOTO), astfel că a solicitat reprogramarea meciului contra viceliderei Ligii a V-a.
„Pentru o perioadă, nu mai putem să jucăm acasă la Mateeşti, din cauză că baza noastră sportivă se află în refacere, iar aici mă refer la faptul că am cilindrat suprafaţa de joc şi am însămânţat-o din nou cu gazon. În aceste condiţii, am luat decizia de a disputa la Slătioara primele 2-3 meciuri de pe teren propriu din 2022. Din păcate, partida pe care trebuia s-o jucăm week-end-ul acesta, împotriva echipei CS Guşoeni, a fost amânată, din cauza zăpezii care a căzut în ultimele 24 de ore. Stratul este de aproximativ 40 de centimetri, astfel că meciul de duminică, 6 martie, nu se va mai disputa. Chiar dacă s-ar topi zăpada, nu putem să jucăm pe mocirlă şi să stricăm gazonul de la Slătioara. Partida va avea loc când vremea va fi mai bună, cel mai probabil la mijlocul uneia din săptămânile viitoare. Am obţinut atât acordul preşedintelui AJF Vâlcea, Adrian Comănescu, dar şi al celor de la CS Guşoeni, pentru reprogramarea partidei”, a spus primarul din Mateeşti, Ilie Cosmin Anghelescu.