miercuri, octombrie 7, 2026
Fotbal Diverse

Viitorul Mateeşti (U19), a doua victorie consecutivă contra echipei Oltul Ioneşti. Şi tot în deplasare! Cosmin Anghelescu – jr. şi Mihai Butnărică au semnat câte o „dublă”

1.63KVizualizari
Juniorii Under 19 de la Viitorul Mateeşti au început în trombă noul an! După succesul categoric cu 9-3, repurtat pe 19 februarie, în deplasare, în faţa echipei Oltul Ioneşti, în optimile Cupei României, tinerii fotbalişti din localitatea condusă de primarul Cosmin Anghelescu au debutat cu o victorie concludentă şi în returul campionatului judeţean. Week-end-ul trecut, elevii lui Alex Cincă s-au deplasat din nou la Ioneşti, pentru duelul cu echipa locală, în faţa căreia s-au impus, de această dată, cu scorul de 5-2 (după 2-1, la pauză). În acest duel, Cosmin Anghelescu – jr. şi Mihai Butnărică au semnat câte o „dublă”, iar Răzvan Buliman – 1 gol.
„Şi de această dată, meciul a fost la discreţia noastră. Am jucat în 10 oameni din minutul 60, după ce ne-a fost eliminat portarul Cosmin Petria. Rezultatul era însă deja 5-1, iar cel care l-a înlocuit pe acesta între buturi, căpitanul echipei, Flavius Codin, a reuşit chiar să apere penaltiul acordată atunci. Chiar şi dacă formaţia gazdă ar fi marcat, meciul era jucat oricum! Aceasta e a doua victorie a juniorilor noştri Under 19, iar printr-un nou succes în următoarea rundă, duminică, 5 martie, când vom primi, pe teren propriu, vizita echipei FC Băbeni, ei vor intra în posesia unei prime de joc. Aşa cum am mai anunţat, pentru a-i recompensa financiar, regula e aceea de a câştiga trei meciuri, dar nu neapărat la rând. Adversarii sunt pe o poziţie inferioară, aşa că ne putem gândi la o nouă victorie. Iar asta şi pentru a ne lua revanşa după înfrângerea nemeritată suferită în deplasare, în tur (2-3)”, ne-a declarat primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu.
După etapa a 14-a (prima din returul campionatului judeţean de juniori U19), Viitorul Mateeşti a ajuns la un total de 23 de puncte. În schimb, adversara din următoarea rundă, FC Băbeni, a adunat până acum doar 9 puncte.