Viitorul Șirineasa – 4 amicale. Daniel Băcanu a anunțat 5 transferuri, dar și o pierdere mare…
Viitorul Șirineasa va avea, săptămâna aceasta, primul antrenament. Antrenorul Daniel Băcanu și-a propus ca, din noul sezon, să-și strângă jucătorii măcar o dată pe săptămână, pentru a face pregătire tehnico-tactică, mai ales că Liga a IV-a se anunță mult mai puternică decât Liga a V-a. “Am stabilit deja lista meciurilor amicale pe care le vom disputa în această vară. Astfel, sâmbăta aceasta, o vom înfrunta pe Viitorul Budești, în deplasare, pe 9 august, o vom întâlni pe AFC Băbeni, pe teren propriu, pentru ca, pe 16 sau 17 august, să jucăm la Topologul Galicea. Ultimul amical va avea loc pe 22 sau 23 august – cu CS Păușești-Măglași. Vor fi patru amicale, în total! Am reușit să facem două transferuri. Am adus 2 jucători din Liga a IV-a, dar, deocamdată, nu le dau numele, pentru că nu am rezolvat totul. Am și niște juniori noi la pregătire. Din păcate, Alex Tița a plecat în străinătate, la muncă. E o pierdere mare pentru noi, dar nu avem ce face. El a plecat pentru un viitor mai bun, așa cum facem cu toții. Mi-ar trebui undeva la 4-5 transferuri, dacă vom rămâne aceiași. Abia după ce ne vom reuni în formulă completă, vom vedea care e lotul pe care îl avem, dacă cineva pleacă sau nu”, a declarat Daniel Băcanu, antrenor la Viitorul Șirineasa.




