miercuri, martie 3, 2021
Fotbal Județean

Viitorul sună bine la Sparta! Echipa antrenată de Lungan şi Chelcea a avut 8 tineri sub 20 de ani în ultimele 25 de minute cu Dăești

702Vizualizari
Sparta Rm. Vâlcea a lăsat o impresie deosebită în meciul amical disputat week-end-ul trecut, pe terenul sintetic din Zăvoi, cu Viitorul Dăești, pe care echipa de Liga a III-a l-a câştigat cu scorul de 4-2. Pentru învinşi, cele două goluri au fost marcate de Alexandru Bălăţăeanu (din penalti) – în prima repriză, şi Bogdan Fuiorea – după pauză.
În ultimele 25 de minute, antrenorii Mihai Lungan și Romeo Chelcea au avut în teren 8 tineri cu vârste sub 20 de ani, printre care și un fundaș și un mijlocaș de doar 17 ani. Chiar și în aceste condiții, Sparta a reușit să marcheze împotriva unor jucători mult mai titrați, cu sute de meciuri la nivel naţional. Așadar, viitorul sună bine!

„Le mulțumesc băieților pentru jocul foarte bun. Mai puteam înscrie câteva goluri, prin Fuiorea, Bălțățeanu, Radu și nu numai. E doar meritul băieților ce au făcut! Important e să rămânem modești în continuare și să muncim mult la antrenamente, pentru că doar așa putem ajunge acolo unde ne-am propus. În următoarele două săptămâni, nu vom mai avea niciun amical, ci doar antrenamente. Luăm în calcul ca, din martie-aprilie, să trecem la câte trei antrenamente pe săptămână. Am adus mulți jucători tineri, care au nevoie de pregătire pentru a evolua”, a explicat Romeo Chelcea, antrenor la Sparta Rm. Vâlcea.
Și Marius Voican, cofondatorul clubului Sparta, a transmis un mesaj de mulțumire către jucătorii săi: „Le mulțumesc că fac parte din acest proiect. Probabil că foarte puțină lume știe că, de la înființarea echipei de seniori, fotbaliștii nu au avut salarii și au jucat doar pentru că le place atmosfera și condițiile pe care le-au găsit la noi”.