Fotbal Național

Vinerea aceasta, Minerul Costeşti înfruntă echipa pe care trebuie s-o ajungă din urmă, pentru a mai spera la un nou sezon de Liga a III-a

381Vizualizari
După un început bun de campionat, Minerul Costeşti s-a „scufundat” în apele învolburate din partea inferioară a clasamentului, iar în acest moment ocupă ultima poziţie în Seria 6. Şansele „ortacilor” de a mai spera însă la un nou sezon de Liga a III-a sunt infime, ţinând cont de faptul că distanţa faţă de prima poziţie aflată deasupra liniei retrogradării este de 9 puncte.
La finele săptămânii, echipa antrenată de Marius „Ţeţe” Vlădoi va disputa un meci care ar putea cântări enorm de mult în lupta din subsolul ierarhiei. Astfel, formaţia vâlceană va primi, pe teren propriu, vizita „satelitului” din Bănie, CS „U” Craiova 2, tocmai gruparea pe care speră s-o ajungă din urmă, pentru a se menţine în Liga a III-a. În aceste condiţii, pentru „mineri”, singura variantă este victoria, în caz contrar fiindu-le aproape imposibil să se mai salveze de la retrogradare.
Meciul Minerul Costeşti – CS „U” Craiova 2 va avea loc vineri, 7 aprilie, de la ora 17.00, la Rm. Vâlcea, pe Stadionul „Brother’s Sport Hub” (ex-Oltchim).