Vinerea aceasta, toată lumea în Zăvoi! SCM Rm. Vâlcea vs CSM Jiul Petroșani, derbiul primei runde din returul Seriei 6. Vezi pe cine vor înfrunta celelalte două reprezentante ale județului!
Săptămâna trecută, s-a încheiat turul sezonului regular al Ligii a III-a, iar în Seria 6 lideră este SCM Rm. Vâlcea, care are un avans de 4 puncte față de CSM Jiul Petroșani. Cele două fruntașe se vor înfrunta chiar în prima rundă din retur, meciul urmând avea loc vineri, 7 noiembrie, de la ora 14.00, pe stadionul din Zăvoi. Așa cum se cunoaște, în partida disputată pe 30 august, în fieful formației din Hunedoara, s-a consemnat egalitatea (0-0), așa că elevii lui Constantin Schumacher speră la o victorie pentru a lua un avans important în lupta pentru locul 1.
Și Viitorul Dăești va evolua pe teren propriu în prima rundă din returul sezonului regular al Ligii a III-a, iar adversară îi va fi ultima clasată din Seria 6, Gilortul Tg. Cărbunești. Echipa de la Fedeleșoiu speră să-și ia revanșa în fața grupării din Gorj, după înfrângerea surprinzătoare suferită în tur, pe 30 august (scor 1-2). În schimb, cea de-a treia reprezentantă a județului nostru, nou-promovata FC Păușești Otăsău, va juca în deplasare, în fieful echipei Vulturii Fărcășești, care s-a impus categoric la Pietrari, cu 4-0, tot pe 30 august, în prima etapă a campionatului. Meciurile pe care Viitorul Dăești și FCPO le vor disputa în week-end sunt programate sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 14.00.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea
Vineri, 28 noiembrie, SCM Rm. Vâlcea s-a deplasat în Gorj, pentru meciul cu ultima clasată din Seria 6 a Ligii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe