duminică, iunie 7, 2026
Diverse

Vineri, 29 mai, EuroMarket deschide un nou magazin, la Surpatele (Frâncești), cu zeci de promoții și surprize pentru clienți

263Vizualizari
La începutul lunii, chiar pe 1 mai, EuroMarket a deschis magazinul din localitatea Drăgoești, iar în zilele următoare se pregătește pentru o altă inaugurare. De această dată a magazinului din Surpatele (Frâncești), care a fost amenajat într-o clădire ce aparține ConsumCoop. Locația va fi deschisă oficial vineri, 15 mai, și întrunește caracteristicile obișnuite ale rețelei EuroMarket. „Magazinul de la Surpatele este mai mic, de proximitate, ca să spun așa, dar respectă toate principiile cu care ne-am obișnuit clienții, fiind un spațiu cochet și modern. Am preluat clădirea de la ConsumCoop și am depus eforturi pentru a o aduce la standardele noastre de calitate”, ne-a dezvăluit Daniel Munteanu, managerul EuroMarket.

„Respect pentru clienți din toate punctele de vedere”

„Prin investiția de la Surpatele, am dovedit încă o dată că avem un respect deosebit pentru clienți. Deși am avut la dispoziție un spațiu mai restrâns decât în alte localități, magazinul va fi foarte modern, cu echipamente de ultimă generație și finisaje de calitate. De altfel, acesta e ideea după care ne-am ghidat mereu în tot ce-am realizat! În toate magazinele pe care le avem nu am făcut niciodată rabat de calitate, am acordat atenție până și celor mai mici detalii! Iar asta pentru că îi respectăm pe toți clienții care cumpără din magazinele noastre!”, a mai spus proprietarul EuroMarket.

„Un nou magazin modern și bine aprovizionat”

La inaugurare, clienții vor beneficia de promoții și reduceri la numeroase produse, o practică devenită deja tradiție la deschiderea unui nou magazin EuroMarket. „Pregătiți pentru o nouă poveste? De această dată la Surpatele! Vineri, 29 mai, te așteptăm de la ora 09:00 în noua noastră locație, la Surpatele: un magazin modern, bine aprovizionat și pregătit să răspundă tuturor nevoilor tale, la prețuri de chilipir! Ne vedem vineri, cu zeci de promoții și surprize!”, au transmis reprezentanții EuroMarket Băbeni, pe Facebook.
„De fiecare dată când am inaugurat un nou spațiu comercial, am oferit reduceri la majoritatea produselor, iar prețurile au fost mereu cele corecte, din piață!”, a adăugat Daniel Munteanu. Proprietarul rețelei EuroMarket a mulțumit administrației din Frâncești, reprezentată de primarul Daniel Paraschiv, pentru sprijinul acordat în realizarea magazinului de la Surpatele.

Portofoliul EuroMarket: 50 de magazine și alte 21 de spații comerciale în construcții și HoReCa

În prezent, Danemar Company, societatea ce deține rețeaua EuroMarket, operează 50 de magazine de retail, dintre care 48 sunt în județul Vâlcea. În plus, compania înființată oficial în 1994 administrează alte 21 de spații comerciale în domenii precum construcțiile și HoReCa.