vineri, octombrie 4, 2024
Fotbal Județean

Viorel Merișanu – gol de la 30 de metri, Mihai „Tzeu” – hat-trick pentru Oltețu Bălcești. Mario Niță speră că…

1.35KVizualizari
Oltețu Bălcești face eforturi să revină în prim-planul fotbalului județean, mai ales că este o echipă de tradiție în Vâlcea. Formaţia antrenată de Viorel Merișanu activează acum în Liga a VI-a, iar, în ultima etapă din 2021, a evoluat pe teren propriu, contra celor de la AS Făurești, reușind să se impună cu scorul de 4-0. Chiar Viorel Merișanu a reușit cel mai frumos gol al partidei, din lovitură liberă de 30 de metri. De asemenea, Mihai „Tzeu” a dat un hat-trick.
Mario Niță (FOTO), cel care a contribuit la promovarea Olteţului Bălceşti în prima ligă județeană, este plecat acum în Germania, însă speră că echipa sa de suflet va reveni în prim-planul județean.
„Viorel Merișanu se ocupă acum de Olteţu. Este sufletul echipei, sincer… Chiar dacă am plecat să lucrez în Germania, sunt mereu cu sufletul aproape de Oltețul Bălcești. E nevoie de timp să ajungem, din nou, acolo sus, unde ne dorim cu toții. În vară, ne-au venit 6-7 jucători la echipă. Problema mare e că baza de selecție e tot mai mică în ultima perioadă. În urmă cu 10 ani, găseai jucători peste tot. Din păcate, acum e foarte greu să mai reușești să aduci fotbalişti buni”, a declarat Mario Niță.