Administrație

Viorel Radi a finalizat și lucrările de la grădinița cu program normal din Bunești

1.09KVizualizari
Primarul Viorel Radi a anunțat că, marți, 21 iulie, va face recepția lucrărilor la grădinița cu program normal din Bunești. „Mai avem de făcut gardul, spațiul de joacă și dotările interioare. Pentru aceste investiții, vom accesa însă noi fonduri de la Ministerul Educaţiei. În septembrie, sper să o dăm în folosință. La grădinița cu program normal vor funcţiona trei grupe de copii. În perioada următoare, vor organiza și o nouă ediție a atelierelor de creație. Va fi o manifestare mai restrânsă compartiv cu cea de anul trecut, ținând cont de pandemie. Toate atelierele de creaţie vor fi organizate pe terenul sintetic sau în parc”, a explicat social-democratul Viorel Radi. Vă reamintim că, de curând, primarul din Buneşti a finalizat și grădinița cu program prelungit din localitate, care arată super.