În primăvară, Consiliul Judeţean Vâlcea – instituţie condusă de Constantin Rădulescu – a aprobat derularea unor investiţii în valoare de 6,14 milioane de lei (cu TVA), în speţă, de 1,2 milioane de euro, pentru dotarea Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” şi a altor 34 de bibilioteci din Vâlcea. Proiectul poartă denumirea „Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competenţelor digitale” şi a fost depus la ADR (Autoritatea pe Digitalizarea României), pentru obţinerea finanţării prin PNRR. Potrivit informaţiilor postate în mediul online de Constantin Rădulescu, pentru Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, precum şi pentru bibliotecile din Buneşti, Guşoeni şi Dăeşti, se vor efectua lucrări de renovare şi dotare cu echipamente informatice şi tehnice. Altfel, celelalte 31 de biblioteci comunale din Vâlcea vor fi dotate cu echipamente informatice performante.
Printre UAT-urile care vor beneficia de pe urma acestei investiţii se va număra aşadar şi comuna Buneşti. Biblioteca publică din localitatea condusă de primarul Viorel Radi va trece astfel printr-un amplu proces de reabilitare şi extindere. „Ne-am propus de mai mult timp să derulăm lucrări de renovare a bibliotecii publice din Buneşti şi iată că acum ni s-a oferit în sfârşit şansa asta, printr-un parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea. Pe lângă reabilitare, ar mai fi vorba şi de dotarea cu mobilier şi computere de ultimă generaţie. În privinţa lucrărilor de extindere, încăperea principală a bibliotecii va fi compartimentată astfel încât să conţină un spaţiu tehnic pentru computere, dar şi o zonă pentru relaxare”, au transmis reprezentanţii Primăriei Buneşti.
Prin conferința de presă susținută marți, 21 ianuarie, de viceprimarul Eusebiu Vețeleanu (FOTO), Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a anunțat finalizarea...
În ultima perioadă, la Mihăeşti, s-a lucrat intens la primul proiect derulat prin „Anghel Saligny”, care se referă la asfaltarea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe