Vipers Kristiansand – „regina” Europei, pentru a treia oară consecutiv! Echipa norvegiană a egalat recordul lui Audi ETO Gyor
751Vizualizari
Week-end-ul trecut, la Budapesta (Ungaria), a avut loc Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin. Trofeul suprem a fost adjudecat, din nou, de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand, care le-a învins pe ambele echipe maghiare prezente la competiţia din 3-4 iunie.
Prima oară, în semifinale, nordicele au trecut de Audi ETO Gyor, cu scorul de 37-35 (după 18-13, la pauză), iar în finală – de FTC Rail-Cargo Budapesta, cu 28-24 (după 14-13, la pauză). La meciul pentru marele trofeu, în tribunele sălii din capitala Ungariei s-au aflat 20.022 de spectatori, un record absolut în handbalul feminin, aşa cum au titrat şi oficialii EHF.

FTC Rail-Cargo Budapesta, care l-a avut pentru ultima dată pe banca tehnică pe Gabor Elek, a ajuns în ultimul act după ce a învins-o pe Team Esbjerg, cu 30-29 (după 13-17, la pauză). Anul acesta, medaliile de bronz la Final Four-ul Ligii Campionilor au revenit echipei Audi ETO Gyor, care s-a impus la limită în faţa formaţiei din Danemarca: 28-27 (după 16-9, la pauză).





