Fotbal Județean

Voican a anunțat obiectivul pentru Sparta: “Vrem să…!” Vezi și mesajul transmis celor de la Cozia Călimănești…

1.06KVizualizari
Duminica aceasta, Sparta Rm. Vâlcea va disputa primul joc oficial din acest an. Astfel, echipa antrenată de Mihai Lungan va juca în prima fază a Cupei României, în deplasare, la Atletic Drăgășani – locul 9 în clasamentul Ligii a V-a. Marius Voican, sponsorul principal al clubului de pe Stadionul Brother’s Sport & Hub, a precizat că, de comun acord cu jucătorii și cu staff-ul tehnic, obiectivul în această competiție îl reprezintă câștigarea cupei.
“E normal să ne propunem măcar un obiectiv. Nu am renunțat nici la titlul județean. Deși e destul de greu să-l mai obținem, nu cred că e deloc imposibil! Sparta a făcut transferuri importante iarna aceasta, adică, au venit jucători de calitate la noi. Cred că va fi un retur puternic. Am văzut că s-au întărit și celelalte adversare. Sincer, asta trebuie să ne bucure pe toți, pentru că va fi un retur puternic. Le urăm baftă și celor de la Cozia Călimănești, la meciurile de baraj. Am văzut că s-au întărit şi ei. E foarte bine! Personal, îmi doresc să fie cât mai multe echipe vâlcene în Liga a III-a. E normal să gândim așa… Sparta le urează succes și celor trei echipe participante la nivel naţional: Viitorul Dăești, Flacăra Horezu și Minerul Costești. Până la urmă, trebuie să existe rivalitate doar pe teren! Din punct de vedere sportiv!”, a precizat Marius Voican, reprezentantul clubului Sparta Rm. Vâlcea.