La nivel judeţean, întrecerea masculină de volei din cadrul ONSŞ rezervată echipelor de gimnaziu trebuia să aibă loc, iniţial, în cursul zilei de joi, 20 februarie. Însă, din diferite motive, turneul a fost reprogramat şi s-a desfăşurat mai târziu, adică marţi, 25 februarie, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Nr. 10, din Ostroveni.
La start, s-au aliniat trei echipe, care s-au înfruntat după sistemul fiecare cu fiecare. La final, locul 1 şi titlul de campioană judeţeană a revenit, aşa cum era normal, Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, băieţii antrenaţi de profesoara Romaniţa Nicolau reuşind să câştige ambele meciuri disputate. Pe poziţiile următoare, s-au clasat Şcoala Gimnazială Nr. 10 şi Şcoala Gimnazială Nr. 13, ambele din Ostroveni.
La turneul judeţean de săptămâna trecută, antrenoarea Romaniţa Nicolau a avut la dispoziţie 11 jucători
Tinerii voleibalişti de la CNMB au reprezentat apoi Vâlcea în etapa zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar pentru echipe de gimnaziu, care s-a desfăşurat tot săptămâna trecută, mai precis vineri, 28 februarie, la Craiova. Jucătorii Romaniţei Nicolau au avut o comportare bună în Bănie, unde s-au clasat pe locul 2 la final, după formaţia Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”, din Craiova (Dolj), organizatoarea turneului. Pe poziţiile 3-4 s-au clasat Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”, din Câmpulung Muscel (Argeş), şi Colegiul Naţional „Constantin Carabella”, din Târgovişte (Dâmboviţa).
La turneul judeţean de săptămâna trecută, din lotul formaţiei pregătite de Romaniţa Nicolau au făcut parte următorii jucători: Eduard Dobrotescu (căpitanul echipei), Luca Latiu, Luca Manda, Andrei Voinea, Denis Popa, Răzvan Chiceanu, Rareş Pavel, Andrei Popolan, Ciprian Ghiţă, Albert Tamaş şi Andrei Stan.
Echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924 a participat, în week-end, la un triunghiular amical în Grecia, unde le-a înfruntat...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe