Diverse

Vulturescu bănuiește că AS Făurești este vânată! Zet, eliminat, după ce s-a certat amical cu Bogdan Grigore, de la Livezi!  

1.03KVizualizari

Cosmin Zet (3), Cosmin Șișu, Diego Șucleanță și Denis Buică au marcat în succesul cu scorul de 6-0, consemnat contra celor de la Faurul Livezi. Zet, unul dintre cei mai buni marcatori din Liga a VI-a, a primit cartonaș roșu, în urma unui duel verbal cu Bogdan Grigore, de la echipa adversă, cu care, de altfel, este și prieten. Amândoi au rămas mască după decizia arbitrului de a-i trimite în afară terenului. Adrian Vulturescu, oficialul clubului din Făurești, a luat foc, precizând că echipa sa este vânată tot mai des, în condițiile în care există o regulă internă în club, privind o atitudine corectă față de adversari. A fost un nou meci frumos al nostru, dar marea, de fapt, URIAȘA noastră dezamăgire este arbitrul Radu, care a dat în mod gratuit un cartonaș roșu atacantului nostru, Cosmin Zet. Nu ne venea să credem! Vreau să dau un alt exemplu: Octavian Popescu a înjurat arbitrul la meciul jucat de FCSB, de au transmis toate televiziunile și nici măcar nu a luat măcar galben. Aici, a fost doar o dispută verbală între Zet și Bogdan Grigore, de la Livezi, iar ambii se cunoșteau amândoi. Poate confirma asta și Grigore! Ambii au rămas mască după această decizie. Anul trecut, arbitrul Radu îmi dădea roșii și galbene pe bandă rulantă și îmi zicea atunci, fără nicio rușine, că noi avem bani să plătim. Pe bune, AJF?! Noi depunem bani în contul AJF încă dinainte de a începe campionatul, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim bătaia de joc a arbitrilor, să plătim aiurea amenzi date de arbitri, că nu știu ce gândesc ei sau ce vor să demonstreze.”, a declarat Adrian Vulturescu, reprezentantul clubului AS Făurești.