Viitorul Dăești continuă lupta pentru evitarea retrogradării, iar în acest week-end va avea un meci foarte greu în deplasare, împotriva echipei Vulturii Fărcășești (FOTO). La gruparea din Gorj (care e antrenată de Cătălin Bucă), sunt legitimați un fost component al echipei de la Fedeleșoiu, nigerianul Samson Nwabueze, și Costin Roncea, care în trecut a îmbrăcat tricoul mai multor formații din Vâlcea. Ambii au ajuns acum la 36 de ani și sunt jucători de bază la Vulturii Fărcășești.
Meciul Vulturii Fărcășești – Viitorul Dăești va avea loc vineri, 11 aprilie, de la ora 17.00. Pentru trupa antrenată de Marius „Țețe” Vlădoi și Costel Gaiță, orice punct câștigat ar fi extrem de prețios. În partidele din sezonul regular, fiecare dintre cele două combatante a câștigat pe teren propriu, cu același scor (3-2). Pe 18 octombrie, în duelul de la Fedeleșoiu, formația vâlceană a punctat prin Răzvan Dinu (în minutele 22 și 41) și Andrei Stanciu (70), în timp ce adversarii au înscris prin Federico Blonțu (57) și Ionuț Berescu (61, din penalti). Ulterior, pe 7 martie, golurile au fost înscrise de Constantin Roncea (în minutul 3, din penalti), Răzvan Vulpe (56) și Răzvan Neacșu (73) – pentru echipa din Gorj, respectiv de Olaru (34) și Radu Bârzan (90+3) – pentru Viitorul Dăești.
După etapa din week-end, „s-au limpezit apele” în Seriile 7 și 8 din Liga a III-a. În prima dintre cele...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe