Fotbal Național

Vulturii Fărcășești, un obstacol dificil pentru SCM Rm. Vâlcea în lupta pentru locul 1

430Vizualizari
După remiza albă cu CSM Jiul Petroșani din deplasare, din prima rundă a campionatului, SCM Rm. Vâlcea și-a trecut în cont cinci victorii la rând, grație cărora a urcat pe locul 1 în Seria 6. „Municipalii” din Zăvoi au 16 puncte, iar vicelidera CSM Jiul Petroșani – 14. În week-end, fotbaliștii antrenați de Constantin Schumacher vor avea parte de un meci mai greu, în deplasare, împotriva echipei Vulturii Fărcășești, care ocupă locul 3, cu 12 puncte. Meciul este unul de 6 puncte pentru ambele combatante, dacă se vor califica împreună în Top 4. Iar asta pentru că scorul din acest duel ar putea conta și în play-off, când vor rămâne valabile rezultatele directe dintre echipele care vor termina pe primele patru poziții.
Duelul dintre Vulturii Fărcășești și SCM Rm. Vâlcea este programat sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 15.00, în același timp cu meciurile celorlalte două echipe ale județului nostru.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea